Astăzi cu Lucian Muntean

Lucian Muntean, s-a născut în 1974 la Sighişoara şi s-a stabilit la Bucureşti în 2006. A absolvit în 2001 Facultatea de Geologie a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Începând din 1997, a fost fotoreporter, pe rând, la Ziua, Ziarul de Cluj, Agerpress, Mediafax, ProSport, Gazeta Sporturilor, Adevărul, Historia, Foreign Policy, Forbes, Dilema veche, modernism.ro și în prezent la PressOne. 

Ca artist vizual, s-a implicat în numeroase proiecte de artă contemporană, a avut expoziţii personale şi de grup, a participat la simpozioane şi bienale internaţionale. E mereu gata de drum, călătoriile fiind una din marile sale pasiuni.

Descriere proiect:

 “Ancient beauty” – tehnică mixtă (acuarelă, print digital pe hârtie de calc, colaj, monotipie) pe hârtie Hahnemuhle, dimensiune 30×40 cm, 2019-2020

În această ultimă perioadă, pe timpul pandemiei Coronavirus, când cel mai important lucru pe care îl putem face este să stăm acasă, cred că e decisiv ca fiecare să ne găsim preocupări care să ne dea mici satisfacții și să ne ferească de depresie. Eu am răscolit din nou arhiva proprie de fotografii făcute în călătorii. Nu cu nostalgie ci cu gândul de a valorifica acele imagini care m-au fascinat când le-am văzut și fotografiat. Este vorba seria amplă de fotografii făcute statuilor din muzeele pe care le-am vizitat.  

Frumusețea nu are vârstă! Statuile antice, grecești și romane, au devenit un simbol și un model de frumusețe de-a lungul veacurilor. “Sculptorul m-a condamnat la eternitate!” părea că îmi spun în șoaptă aceste statui pe care le-am văzut în muzee. Cu toate că timpul își pune amprenta chiar și pe un chip din piatră, actele de vandalism, cutremurele, războaiele sau alte accidente mutilează aceste superbe sculpturi, ele rămân totuși fascinante și azi. 

După ce au fost martore la atâtea întâmplări pe lumea asta, timp de milenii, oare dacă ar putea s-ar întoarce de bună voie să se contopească în roca din care provin? Simbolic le-am dat această șansă prin seria se acuarele-colaj pictate începând din septembrie 2019 pe Coasta de Azur, în sudul Franței și apoi continuate la București, chiar și în aceste zile când #stamacasa pe timpul pandemiei de Coronavirus.

Primul lucru pe care îl vei face când totul o să revină la normal

O să reiau călătoriile, care sunt marea mea pasiune. Cu bună dispoziție și curiozitate poți descoperi locuri interesante cam oriunde; nu e necesar să ajungi la capătul lumii.  

Primul loc din București unde o să mergi să mănânci, să bei ceva.

La o terasă în centrul vechi, să savurez o pizza și-o bere și să mă bucur de forfota străzii, dac-o mai fi aglomerație ca și până acum ceva timp…

Filmul/Cartea pe care o recomanzi în perioada asta?

Apropo de autoizolare vă invit la o lectură pe tema asta: scriitorul francez Sylvian Tesson se autoizolează timp de 6 luni într-o mică cabană pe malul lacului Baikal. Ține un jurnal pe care ulterior îl publică cu titlul “În pădurile siberiene”. E scris excepțional!

Dacă nu v-am convins încă, vă îndemn să citiți articolul despre această carte, publicat de colegul meu, Voicu Bojan, care la rândul lui a simțit vraja acelui loc, pe malul Baikalului.

https://pressone.ro/scurt-indrumar-de-privit-indelung-un-lac

Folosește doar 3 cuvinte ca să descrii viața ta înainte & după pandemie

Adaptare la mediu

Care sunt efectele pozitive ale atelierului de artist de acasă?

Cred că efectul benefic vine din preocupările creative, oricare ar fi ele. Dacă îți face plăcere poți desena, picta, bricola, scrie sau chiar găti. Atelierul de acasă poate fi oriunde, chiar și în bucătărie. Terapia prin artă dă rezultate! Garantez asta!

Bunătatea sau inteligența crezi că sunt mai utile în vreme de pandemie?

Bunătatea și inteligența pot merge foarte bine împreună, indiferent de perioadă, dar mai ales acum pe timp de criză și pandemie. Dacă fac pereche pot genera lucruri mărețe. Păcat că nu se întâlnesc de fiecare dată, la fiecare individ…

Recomandă un artist din România. De ce îl recomanzi pe el?

Cunosc foarte mulți artiști români, dar și străini, cu care chiar colaborez. Îmi e dificil să fac o singură nominalizare, dar pot da următorul sfat: încercați să vă dați ocazia să-i întâlniți și cunoaște personal pe acești oameni, pe artiștii contemporani, cei în viață, pe care-i puteți vizita în ateliere, îi puteți vedea la vernisaje sau pe scenă, indiferent de locul și limbajul artistic pe care-l abordează, arte, muzică, teatru, film sau literatură! Degeaba ne-am dori acum, de exemplu, să-l vizităm în atelier pe Picasso; e prea târziu!…

Pe Lucian îl puteți întâlni aici:

http://lucianmuntean.ro/  

https://www.instagram.com/lucianmuntean.ro/

Author: reimagine