Astăzi cu Diana Udrea

Diana este mama unei domnișoare de 13 ani, antreprenor, o persoană activă, un prieten #reImagine

Primul lucru pe care îl vei face când se termină nebunia.

Îi strâng în brațe pe părinții mei cu care mă văd pe video în fiecare zi și live o dată pe săptămână de la o depărtare nefirească de 2 m.

Primul loc din București unde o să mergi să mănânci, să bei ceva.

La Frudisiac, cu o prietenă de care îmi este tare dor!

Filmul/Cartea pe care o recomanzi în perioada asta?

Am foarte multe cărți preferate, nici chiar în această perioadă nu îmi ajunge timpul să citesc cât mi-ar plăcea, este foarte mult conținut online care mă bucură, urmăresc: articole valoroase, meditație ghidată, emisiuni și evenimente online.  

 Recomand:

  1. Eckhart Tolle – „Puterea prezentului” – o carte despre descoperirea resurselor interioare, despre eliberarea de trecut și despre zgomotul din mintea noastră.
  • Carlos L’Abbate – About Presence (Despre Prezență, este tradusă și în limba română), o carte despre acum și aici, despre a trăi fiecare zi cu bucurie, exact așa cum este ea.

Mă uit la filme, dar foarte mult urmăresc pe youtube maeștrii spirituali, psihologi, psihoterapeuți, ascult podcast-uri sau meditații ghidate.

Câteva recomandări din lista mea sunt: Sadhguru, Carlos L’Abatte, Joe Dispenza, Eckhart Tolle, Deepak Chopra, Kris Dillard (Power of quiet)

Am și câteva emisiuni online la care mă uit cu bucurie: Elle – Domnica Mărgescu, Stai, ce? cu Doamna Amalia.

Filmului anului 2020 care m-a marcat profund este colectiv. Preferatul meu rămâne Forest Gump.

Folosește doar 3 cuvinte ca să descrii viața ta înainte & după pandemie

Înainte:  Ana, socializare & evenimente pentru copii, Sadhguru

După: Ana, Sadhguru, meditație

Cum e viața de părinte pe timp de pandemie?

Viața în sine este o binecuvântare, ce să spun despre viața de mamă! Ana este minunea din viața mea, acum avem mai mult timp să experimentăm, să punem în practică ideile care ne vin. Gătim împreună mult mai mult decât înainte, cred ca Ana a încercat în jur de 10 rețete noi de dulciuri (înainte se rezuma la lava cake, preferata ei). Facem sport împreună, share-uim articole și video-uri pe diverse teme, le urmărim și le comentăm, ne jucăm pe rând zecile (nu glumesc!) de board game-uri pe care le avem, descoperim muzee online și ne amintim de vacanțele noastre minunate.

Ce îți lipsește cel mai mult din viața de afară?

Prietenii cu care stăteam la o cafea, discutam, împărtășeam idei. Nu m-am obișnuit încă cu întâlnirile pe video, lipsește vibrația din viața reală, când te vezi față în față.

Cred în #puterealuiîmpreună și cred că lucrurile se vor așeza.

Spune-ne despre proiectul ”Kit-uri creative pentru copii”

KIT-urile creative pentru copii reprezintă workshop-urile de artă din cadrul evenimentelor pe care le organizam pentru copii la mall-uri sau la diferite companii, cei mici se așezau la măsuțe, împreună cu trainerii noștri și lipeau, colorau, pictau, rezulta magie din mânuțele lor. Pentru că zona de evenimente este foarte afectată în această perioadă și nu ne vom mai întâlni cu copiii o lungă perioadă de timp, m-am gândit să vin eu către ei, să le ofer artă „la cheie” cu totul hand-made, inclus.

Așa s-a născut ideea de #ArtăCreativăLaPlic, fiecare KIT conține 3 proiecte de artă și o surpriză din partea noastră, noi îl considerăm un #CADOU educativ și distractiv potrivit pentru copii cu vârsta între 5-10 ani. În acest moment sunt gata 3 KIT-uri diferite pe care copiii deja le primesc în plic, împreună cu materialele necesare pentru creație.

Pentru exemplificare, KIT-ul Iepuraș conține:

  1. Gânduri pentru Iepuraș (copilul primește un carton colorat pentru a realiza scrisoarea și decorațiuni: o formă de ou din ipsos pentru pictat, fluturași, iepurași din carton colorat.
  2. Tablou de primavară care conține 3 figurine diferite din ipsos: un iepuraș, ouă colorate, flori pe care copiii le pictează și decorațiuni din carton colorat.
  3. Fețe vesele – un joc – conține 3 farfurii de unică folosință, 3 cercuri din carton alb pe care copiii le colorează și le transformă în Emoticoane și un jeton din folie de aluminiu pe post de minge cu care nimeresc fețele vesele. Surpriza KIT-ului este diferită: o revistă specială pentru copii, o pânză  pentru pictură, o carte de colorat.

Lucrăm la următoarele 3 KIT-uri – unul special pentru băieți cu proiecte cu dinozauri și Angry Birds, altul special pentru fetițe cu măști de pisicuțe, coliere, jucării din cârpă și ne pregătim și pentru sezonul de plajă cu proiecte în tematică: Lumea animalelor marine, Tablou cu pești colorati.

Partenerii și brandurile care se vor asocia proiectului ne pot oferi și diferite materiale pe care să le introducem în plic, un #Cadou pentru cei mici.

Ce înseamnă reinventarea pentru tine în această perioadă?

#reinventarea înseamnă să oferi oamenilor din jurul tău, să fii empatic, să fii cu adevărat autentic și real. Să fii deschis și să primești totul așa cum este, fără înverșunare și fără revoltă. Oamenii trebuie să aibă puterea interioară să se readapteze, să traiască viața frumos în orice situație. Nu vreau să alerg după nimic, am ales să nu trăiesc în frică, ci în iubire, cu pasiune, să fiu cu totul dedicată ideilor și convingerilor mele. Noile proiecte vin, curg, lucrurile se leagă, dar fără nicio presiune, doar lasându-le să fie.

Vorbesc cu prietenii, clienții la telefon, povestim despre ce am făcut fiecare, ne inspirăm și constat că aluatul pe care l-am pus la dospit crește. Acest aluat este munca mea, sunt proiectele în care aleg să mă implic, și o fac cu plăcere, cu dăruire.

Ana, fetița mea mă inspiră în fiecare zi, înainte lucram mult împreună, îmi dădea idei despre jocuri tematice, le incercam noi înainte, discutam flow-ul evenimentului, mă ajuta efectiv la implementare, la mall. A crescut cu cutii cu proiecte de artă, evenimente și lansări de filme, cu mult entertaining sănătos, acum ne gândim la idei, ce le-ar plăcea copiilor să facă. Am creat și un alt proiect împreună „Voluntar în joacă”, de la ajutorul ei mi-a venit ideea (vi-l povestesc separat, este foarte interesant îi implică pe copii în mod activ).

Viața o să mai fie la fel după pandemie?

Vom trăi și vom vedea, nu îmi propun să fac previziuni. Trăiesc totul cu deschidere și iubire. Viața este frumoasă în fiecare zi daca simți cu adevărat că „tu ești stăpânul tău” și nu trebuie să cauți în exterior, ci în tine, să îți deschizi inima să primești razele de soare de dimineață sau ploaia, sau parfumul florilor, sau orice este, așa cum este, totul cu recunoștință.

Cu ce o să rămâi după ce o să treacă totul?

Cu ce am avut și până acum, și cu mai multă inspirație de la toți oamenii pe care îi prețuiesc și cu care mă întâlnesc în online, în articolele și in video-urile lor valoroase care mă fac să caut adânc în inima mea, acolo unde este totul.

Pe Diana o puteți găsi aici:

https://www.facebook.com/diana.udrea.5

https://www.facebook.com/CasaVeselaEvents

Author: reimagine