Astăzi cu Laura Lezis – partea II

Sunt jurnalist, lucrez de la șaisprezece ani, am lucrat în vânzări și după aceea, de la nouăsprezece ani, lucrez în presă, fix după ce am dat bacalaureatul m-am angajat într-o televiziune locală și pe parcurs am devenit corespondent pentru Realitatea. După aceea am fost corespondent pentru Radio România Actualități, apoi am venit în București și am lucrat la Radio România Actualități, apoi m-am mutat la câteva televiziuni ca redactor, n-am mai fost reporter. Și am ajuns „La Măruță” ca reporter. Cam jumătate din viață am muncit. Îmi place forte mult să scriu și să descopăr oameni și să stau la povești cu oamenii. Am făcut câteva proiecte de PR, puține, dar m-au ajutat mult. Cam asta sunt, pe partea profesională. Pe partea personală, iubesc foarte mult câinii, am două mari pasiuni în viață, câinii și cafeaua. Nu este zi în care să nu beau o cafea tare tare tare și făcută așa cum trebuie la ibric, de mine, acasă. Glumesc cu prietenii mei și le spun, când mă întreabă cineva unde se bea cea mai bună cafea, clar se bea la mine acasă! Mi-am dorit de mică să am un câine, a fost visul copilăriei mele și în final am avut, un pechinez. Iar acum, când am crescut mare, am salvat un câine din pădure, acum patru ani și jumătate, pe care încă îl am și cu care conviețuiesc, de care am grijă și ne iubim reciproc.

Prin prisma muncii mele, întotdeauna am fost nevoită să mă reinventez și întotdeauna am ținut pasul cu tot ce e nou. Pe mine dacă mă întrebi ce e nou, nu știu să-ți spun pentru că o informație nouă, pentru mine, în următoarea oră, sau două, nu mai e nouă. Cumva tot timpul am știut ce se întâmplă, în țară, în afara țării și în mediul online. A trebuit tot timpul să mă reinventez și să țin pasul cu toate lucrurile care se întâmplă. Pe plan profesional întotdeuna, pentru că adaptarea la radio a însemnat o anumită reinventare, adaptarea de la reporter la redactor a însemnat o altă reinventare a mea. Trecerea înapoi, de la redactor de știri și reporter de știri la ce fac acum, la Măruță, ca reporter de emisiune de divertisment, a însemnat o altă reinventare. Eu cred că orice jurnalist întotdeauna se reinventează și asta am învățat și la cursurile de vânzări, când eram eu puștoaică, întotdeauna ca să ai succes trebuie să transformi amenințările și lucrurile slabe în niște avantaje pentru tine. Și atunci, cumva, eu fac asta tot timpul, încerc să țin pasul cu ce e nou și să mă reinventez, cred eu că nu ai de ales, nu e o opțiune, este un must.

Pe plan personal, cred că de vreo cincisprezece, șaptesprezece ani încoace mă tot reinventez, asta pentru că trec, ca orice om, ca orice femeie, prin transformări, prin maturizare, faptul că am lucrat întotdeauna cu foarte mulți oameni , cu diferite personalități, am avut joburi diferite, a trebuit cumva, și viața mea personală, și eu personal, să mă reinventez. Da, în ultimii ani simt că m-am transformat și reinventat, dar asta vine și pe fondul maturizării, al creșterii mele emoționale, pe fondul acumulărilor de informații. Da, așa m-am reinventat, maturizându-mă, și devenind mai ancorată în realitate și totuși mai sensibilă. Sunt două părți ale mele pe care încerc să le țin în balanță.

Folosește doar 3 cuvinte ca să descrii viața ta înainte & după pandemie

Bucurie, entuziasm și stres, doar că acum, după pandemie, e alt stres, sunt un om foarte stresat de felul meu.

Ce hobby-uri uitate își fac din nou loc în viața ta în această perioadă?

Recunosc că în perioada asta am muncit de acasă foarte mult, mi-am pus ordine în toate lucrurile, în viață, în toate hainele, în toată casa. Am gătit foarte mult. Ăsta este hobby-ul pe care l-am exersat cel mai mult și sunt foarte mândră de mine că am reușit să fac niște rețete foarte tari. Am învățat să mă autodepășesc în bucătărie. Pe lângă hobby-ul ăsta am învățat o chestie esențială, să speli vasele atunci când le murdărești, să nu le lași a doua zi, pentru că pierzi mai mult timp spălând, sunt mai ușor de curățat. Alte hobby-uri… am văzut câteva filme, îmi place să văd filme dar n-am văzut atât de multe pe cât aș fi vrut. N-am avut timp de citit, mi-ar fi plăcut să citesc, dar nu am avut timp, pentru că, chiar dacă am stat acasă, am muncit și am fost întotdeauna conectată cu tot ce se întâmplă. Poate că am vorbit mai mult cu câțiva prieteni. Mi-a fost dor de prieteni și am vorbit mai mult. Mi-am șlefuit hobby-ul, talentul de a vorbi cu prietenii.

Cum alegi să te raportezi la această experiență colectivă? Ce crezi ca ne învață situația prin care trecem #împreună?

Povesteam că pe mine nu m-a afectat însă am văzut în jur cât de ușor se sperie oamenii, cât de slabi de înger sunt oamenii. Este drept că mulți aveau bussiness-uri mici, iar unii au fost foarte afectați însă toată experiența asta îmi arată că oamenii, în condiții de stres, reacționează diferit și fac față așa cum pot. Chiar mă uitam pe Facebook câte prostii postează unii și câte chestii mișto postează alții, care, dacă eram în perioada normală, poate nu aveau timp să scrie așa de frumos și constructiv. În perioada asta am descoperit online o Românie mai profundă, oameni care au grijă de bătrâni, au fost câteva povești cu unii bătrâni care efectiv mi-au sfâșiat sufletul și am văzut oameni care îngrijesc bătrâni și asta m-a bucurat tare mult. M-a învățat situația asta că în continuare suntem răi și buni. Am văzut oameni care se bucurau de răul altora și oameni care s-au implicat foarte foarte mult. Am învățat că în situația asta grea apar, cum le zic eu, eroi, oameni care au strâns fonduri, medici care nu doar au luptat pentru pacienți, au luptat să-i ajute pe alți medici, să strângă fonduri pentru spitale. Am văzut unitate și aleg să văd partea frumoasă, pentru că sunt foarte multe lucruri urâte, oameni care nu s-au protejat, care au mințit, au răspândit virusul, dar eu aleg să văd partea frumoasă și să mă bucur de partea frumoasă, că asta ne face să mergem înainte. Am mai văzut că oamenii se sperie foarte ușor, și se îngrijorează foarte ușor și asta m-a pus pe gânduri, pentru că e o amenințare dar nu este o greutate treaba asta, așa o văd. Faptul că oamenii se îngrijorează, sunt speriați, la început am văzut oameni foarte, foarte disperați, deși aveau un job, aveau unde să doarmă, aveau familie aproape, asta cumva mă îngrijorează și îmi dau seama că trebuie să învățăm să fim mai stăpâni pe noi, să lucrăm la încrederea noastră și la stâlpii noștri ca om și să învățăm să fim cu mai multă încredere în noi.

Cum putem transforma, din perspectiva ta, ceva ce aparent reprezintă o îngrădire a libertății în libertate?

Prima îngrădire a libertății noastre a fost ieșirea din casă. Dar a fost și foarte important să nu ieșim, a fost una dintre condițiile esențiale ca să nu răspândim virusul. Faptul că n-am ieșit din casă pe mine m-a determinat să fiu foarte selectivă în ce aleg să văd online. M-am uitat la slujbele de la biserică, la televizor. Am ascultat foarte multe live-uri ale preoților pe care eu îi urmăresc. Asta m-a ajutat să văd partea frumoasă, că nu trebuie neapărat să fii acolo ci e important să fii împăcat cu sufletul tău. Mi-a părut rău că de Paști n-am fost cu părinții mei și cu familia mea. Nefiind lângă mine, aproape, și știind că nu mă pot duce, pentru că au mai fost și alte sărbători în care n-am fost alături de ei, dar faptul că știam că mă pot duce oricând, mi-dat un confort. Acum mi-am dat seama că este foarte important să fiu lângă ei la sărbătorile mari, am realizat că sunt importanți pentru mine și acele mese pe care le organizam au rolul lor, de a ne uni, de a ne apropia și de a ne arăta că ne iubim și că, în acele momente în care mâncăm, râdem, discutăm, reprezintă un confort emoțional și o căldură. Acele momente au importanța lor dar le-am conștientizat acum și de asta, îngrădirea asta m-a făcut să-mi dau seama că îmi doresc și am nevoie să fiu lângă familia mea și lângă oamenii pe care îi iubesc. Punctul ăsta slab m-a ajutat să-mi dau seama cât de importantă este libertatea.

Am povestit împreună despre micii tirani din viața noastră și despre neîntâmplarea întâmplării – este această situație un mic tiran? Pentru ce merită totuși să mulțumim astăzi, din punctul tău de vedere?

Există și în viața mea mici tirani. Orice lucru rău are și o parte bună. Orice tiran scoate din tine o oglindă. Am citit asta undeva, de fapt oamenii sunt oglinzi pentru noi, și așa este, rezonezi cu niște lucruri bune sau rele pe care de fapt tu le ai în tine. Mi-a fost foarte greu să înțeleg procesul ăsta însă această situație eu am primit-o cu brațele deschise. Am făcut pace, am zis „asta este, nu mai ieșim din casă”. Nu mi-a convenit dar am zis că dacă asta e singura soluție, o respect. Nu o văd ca pe un tiran, o văd ca o oportunitate. Eu nu am familie, sunt singură, locuiesc singură cu câinele meu iar familia mea este în alt oraș, însă m-am gândit la ocazia asta pentru mulți de a petrece timp cu oamenii dragi. Familiile, soț, soție, copii, mamele să stea lângă copii, tații să stea lângă copii, să fie prezenți în viața copiilor, a fost probabil pentru foarte mulți greu să facă balanța între jobul de acasă, obligațiile cu copiii de acasă. Situația asta pe care o numim tiran nu e chiar tiran pentru că te-a pus în fața alegerilor pe care le-ai făcut până acum, în fața vieții și a familiei pe care ți-ai construit-o până acum. Te-ai văzut izolat între patru pereți cu soția sau cu soțul, cu familia pe care ți-ai construit-o, unora le-a dat șansa să vadă ce funcționează și ce nu, mă gândesc la oamenii care sunt deschiși și proactivi cu viața lor și cu deciziile pe care le iau. Cred că a fost o oglindă și ne-a determinat cumva să ne întoarcem la baza noastră, la cine suntem, la nucleul nostru și la situațiile noastre. Nu o văd ca pe un lucru rău. Din punctul meu de vedere ar trebui să mulțumim acestei situații pentru că ne-a pus pauză în tot ce făceam și pentru că ne-a dat timp să respirăm, să medităm, să ne gândim la cine suntem, ce vrem să facem, cel puțin pe mine m-a ajutat să-mi dau seama cum vreau să mă poziționez, cine sunt și ce am spus până acum despre mine și de fapt, ce vreau să spun în continuare despre mine. M-a ajutat să mă cunosc izolându-mă de ceilalți și totuși neblocându-mă de ceilalți. Și sunt recunoscătoare pentru că mi-a ridicat un văl de pe ochi și perioada în care am muncit de acasă m-a ajutat să-mi dau seama cât de important este să-mi fie bine cu mine și am realizat că frustrările și complexele pe care le aveam în ianuarie, februarie, ba că m-am îngrășat, ba că nu am aia, ba că mi-aș fi dorit un lucru, pusă în situația asta mi-am dat seama că important pentru mine este să fiu sănătoasă, cu trupul cu mintea și cu sufletul, să fiu în echilibru și să fiu împăcată cu mine și cu viața mea și cu tot ce am în jurul meu. De fapt aceste complexe și aceste frustrări și neajunsuri nu sunt chiar un capăt de țară. Pentru asta sunt recunoscătoare acestei perioade pe care nu vreau s-o numesc tiran ci o oportunitate și o pauză în tot vârtejul în care intrasem.

Author: reimagine