Astăzi, cu Veronica Nojac

A studiat moda în Olanda și Spania, iar pasiunea pentru aceasta, precum și o bogată cultură vizuală și estetică i-au îndreptat pașii către styling-ul vestimentar, în prezent colaborând cu revista Harper’s Bazaar România. Veronica face parte din tânăra generație de stiliști, aducând un aer eclectic și, totodată, fresh, cu ținutele pe care le propune. Un interviu despre modă și viitorul acesteia, dar și despre viața reimaginată în timp de pandemie.

1. Care este primul lucru pe care îți propui să îl faci după ce trece pandemia?

Sunt mai multe de fapt. Exista 3 lucruri după care am tânjit cel mai mult și pe care le vreau realizate cât mai rapid: să-mi revăd familia, plimbările în natură, ieșirile în oraș fără un anumit scop, cu plimbări pe străzile între case, descoperiri de magazine vintage și stârniri de conversații cu oameni necunoscuți pe drum.

2. Trei cărți și trei filme preferate.

  • Norwegian Wood de Haruki Murakami
  • Visul unui om ridicol de Feodor Dostoevski (o scurtă povestire de fapt)
  • The stories of Eva Luna de Isabel Allende
  • The Wicker Man, 1973
  • Harold and Maude, 1971
  • Waking Life, 2001

3. Ești stilist vestimentar. Ne poți povesti puțin despre ceea ce faci? Cum ai descoperit această pasiune pentru modă?

Cred că, ca și mulți oamenil ce activează în domeniul modei, am descoperit această pasiune în copilărie, datorită mamei. Am făcut facultatea în Olanda – expunerea îndelungată la o altă cultură întrucât și vârsta ce reprezintă apogeul căutărilor și formării personalității, a fost catalizatoare în depunerea unui fundament. La fel și schimbul de experiență la facultatea de modă în Barcelona, ce mi-a permis un studiu mai profund și tehnic al modei. Nu mi-am dorit să devin un designer vestimentar de la bun început, poate în viitor, pentru că îmi plăcea foarte mult să compun colecții din haine existente. În acest fel am ajuns la styling. Cred ca momentan este foarte ușor să spui că ești stilist, cred că fiecare își poate pune tag pe instagram și să se joace cu hainele, și să-i învețe pe oameni cât de ușor este să compui o garderobă de bază. Astfel consider că la momentul de față rolul stilistului este cel de a livra o viziune fresh, de a contura și participa la construirea noilor valuri, de a se documenta și a furniza idei, concepte și propuneri ce sunt cu un pas înaintea rețelelor de socializare.

4. Ce anume te inspiră când creezi look-urile? Cum ți-ai defini stilul?

Stilul meu personal este un melanj dintre piese cute, elegante și elemente sport și quircky, o armonie dintre cool și confortabil, feminin și masculin. În crearea unui look, cel mai mult mă inspiră provocarea de a fuziona viziunea mea cu o anumită temă.

5. Două articole vestimentare must-have în această perioadă.

Un tricou larg și lung ce poate fi o și rochie, și pantaloni scurți.

6. Trei schimbări care crezi că vor apărea în industria modei, ca urmare a acestei situații

• Focusul și mai mare pe sustenabilitate și producție mai fair
• O schimbare a calendarului săptămânilor modei
• Focus pe item-uri ce sunt “investiții” și haine ce se încadrează mai mult într-un registru utilitar

7. S-a schimbat percepția ta asupra a ceea ce faci?

Mi-au trecut multe gânduri prin cap. În sensul că, sigur, m-am gândit mult la ce rol are stylingul și moda, dacă vor avea aceiași valoare ca și înainte, și dacă impactul și amprenta lor este una pozitivă. Consider că moda necesită foarte multe schimbări drastice pentru a funcționa într-un mod mai puțin dăunător planetei și societății. Însă cred că hainele și moda sunt un aspect indispensabil al culturii și istoriei omenirii, un aspect ce ne face oameni efectiv. Pentru mai multe răspunsuri și meditații putem face cunoștință cu obiectul de studiu al Lidewij Edelkoort.

8. Cum ți-ai reimaginat job-ul pentru acasă? Ce efecte pozitive ale lucratului de acasă ne poți împărtăși?

Cel mai bun și complicat în același timp, aspect al lucrului de acasă este posibilitatea de a-ți făuri programul. Acest lucru necesită o disciplină, ce nu este tocmai un lucru ușor dar și deloc negativ. Sunt obișnuită să lucrez de acasă, și îmi place oarecum, deși mi-e dor să ajung la birou, să mai interacționez cu oamenii. Un alt highlight ar fi totuși posibilitatea de a mânca mai sănătos și regulat. Pe lângă asta am avut destul timp ca să mă informez fără grabă despre ce se mai întâmplă în domeniul meu, și să regândesc anumite strategii de compunere a look-urilor.

9. Designer-ul vestimentar preferat (și, desigur, de ce el / ea?)

Îmi place foarte mult moda scandinavă, pentru că o consider foarte progresivă, printre brandurile preferate fiind Acne Studios.  Mă fascinează pentru că este oarecum întruchiparea stilului meu personal. Aș mai evidenția mai mulți designeri noi și tineri: Marine Serre, Coperni, Misbhv, Charlotte Knowles, Ashley Williams, Collina Strada, Ottolinger, Sunnei, Eckhaus Latta, Anton Belinskiy, Bode, Wales Bonner.

10. Ce hobby-uri uitate își fac din nou loc în viața ta în această perioadă?

Am reînceput să scriu în jurnal, un lucru de care tot încerc să mă reapuc din școala primară:))

11. Ce crezi că ne învață situația prin care trecem #împreună?

Lucrurile evidente ar fi: să fim mai puțin egoiști, să ne informăm din surse credibile, să fim mai conștienți și atenți la valorile vieții, la ce înseamnă necesarul și la cât de mult consumăm. Printre ce aș fi vrut și sper că oamenii vor învăța, este cauza acestei pandemii, și mai exact relația noastră cu pământul și ecosistemul, dar și relația pe care o avem cu noi înșine și oamenii din jur. Pandemia a arătat clar cât de vulnerabili sunt oamenii marginalizați, și cât de ignoranți și nepăsători sunt mulți dintre noi.

Pe Veronica o puteți găsi aici:

https://www.instagram.com/veronicanoj/?hl=ro

Author: reimagine