reIMAGINE cu Sînziana

Mai este cineva care nu i-a dat follow Sînzianei? Dacă nu, să o facă! O lăsăm pe ea să se descrie cum trebuie chiar pe blogul ei: http://www.sinzianaiacob.ro/despre-mine/

”Hey, hey, hey Do-Vle-Cei!

Vă pup și vă pup și bine v-am găsit pe blogușorul meu, locul în care vă aștept mereu cu prăjituri și îmbrățișări.

Eu de obicei spun că sunt un Flamingo, dar dacă vreți să fiu mai oficială, ok, o să-ți spun că mă numesc Sînziana Maria Iacob, că tinerețea nu are vârstă așa că nu contează câți ani am, pot să-ți spun doar că de foarte multe primăveri mă bucur să exist cu voi pe același Pământ, acest loc sublim.

Cred în zâne și în magie, în autovindecare și în suflete pereche.

Am scris pe blogul blackwhitestyle.ro timp de 3 ani împreună cu prietena mea Deea, dar pe 1 Iunie 2017 mi-am făcut propriul blog ștrengăresc.

În general îmi place să scriu despre beauty, stiluri de machiaj, sclipici, roz-uri, pasteluri, nori și creme pentru piele sensibilă, dar o să mai găsești pe aici și rețete de macarons, outfit post-uri colorate, sugestii cu locuri faine de prin București, poze din călătoriile mele, sau sfaturi despre ce ai putea să faci într-o zi ploioasă.

De obicei pot să fiu o prietenă pe cinste, așa că vino cât mai des în vizită.

Te aștept cum îl așteaptă copiii mici pe Moș Crăciun.

De asemenea, ne putem vedea și pe canalul meu de Youtube, unde vă invit să vă abonați dacă sunteți de treabă, sau pe Instagram, pentru că acolo sunt sooper! <3

Yeeeey!

V-am pupat!”

Cum arată ”atelierul” de acasă al Sînzianei în perioada asta?

Păăăi, în perioada asta casa mea s-a transformat în studio foto, draperiile și paturile în fundaluri, perdelele în fețe de masă, biroul în masa de restaurant, toate paharele, vesela, hainele și pălăriile în recuzită, am în fiecare cameră trepiede și lumini, etc. A fost o perioadă în care am fost nevoită să găsesc soluții creative pentru toate postările mele.

Ce îți lipsește cel mai mult de la viața normală?

Să îmi vizitez bunica și părinții fără să îmi fie teamă. Să îmbrățișez oameni. Să dansez la un festival.

Unde a fost primul loc unde ai ieșit când am putut merge afară?

La restaurantul lui Alex, MAT care deocamdată a fost deschis o singură zi, de probă. Încă așteptăm să se dea o lege clară în legătură cu restaurantele, căci până nu poate deschide oficial, am tras concluzia că e foarte greu să supraviețuiești ca business, doar din homedelivery.

Cu ce îți ocupi timpul în zilele astea?

Din fericire și îi mulțumesc lui Dumnezeu, eu am în continuare de lucru, deci mă ocup de câteva proiecte pe care le am în derulare, în rest, fac mult mai multă curățenie decât de obicei, gătim foarte mult acasă și chiar acum o să mă îmbrac, să merg să cumpăr niște plante de apartament.

Știm că îți place să călătorești. Ai pus la cale deja următoarea destinație?

Încerc să ajung la casa bătrânească a bunicilor mei, undeva în vârful munților, într-o zonă de poveste. Anul acesta clar nu ies din țară. Sper să ajung curând în Deltă și la mare.

Ce s-a schimbat pentru tine în perioada asta?

Mă spăl mai mult pe mâini, decât o făceam înainte. :)) Hahaha, glumesc. 

Nu-mi dau seama exact, pentru că m-am adaptat foarte bine situației și nu le mai simt ca pe niște schimbări. Pur și simplu așa e viața acum. Nu-mi place să mă plâng sau să dramatizez, mă conformez situației și mergem înainte să biruim! Taică-miu lucrează în armata, cred că de la el am învățat. 😀

    
O să fim mai buni? Am învățat ceva?

Toate experiențele dure în viață vin cu o lecție, dacă nici acum nu învățăm lecția, nu vreau să mă gândesc ce altă experiență o să urmeze ca să ne facă să devenim conștienți de niște lucruri. 🙂 Spunea o călugăriță că am fost răsfățați în perioada asta, că Dumnezeu totuși a fost blând cu noi, căci am avut de învățat lecția stând în casă. Asta a fost tot ce am avut de făcut.

Dacă o să fim mai buni, habar nu am. În unele zile am impresia că nu ne mai facem bine niciodată, în alte zile văd în jurul meu Ființe de Lumină care mă umplu de speranță. Oricum, BINELE ÎNVINGE, întotdeauna! 🙂

O melodie/un film/o carte pe care Sînziana o recomandă.

Conversații cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch


Și melodia aceasta

Author: reimagine