reIMAGINE – Școala de Gramatică și Corina Popa

Corina Popa este fondatoarea Școlii de Gramatică, realizatoarea emisiunii „NEXT: educația viitorului” și consilier pe probleme de educație la Parlamentul României. În prezent, își desfășoară activitatea de cercetare în domeniul neurolingvisticii aplicate educației la Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă.

Membru al comunității de cercetare „Educational Role of Language”, cu o teză doctorală în domeniul analizei discursului, interesele academice și acțiunile Corinei au în vedere trei direcții: analiza și îmbunătățirea discursului didactic, aplicarea neurolingvisticii în educație și implementarea unor noi modele de dezvoltare a limbajului elevilor.

De prea mulți ani de zile se vorbește despre sistemul educațional din România ca fiind unul într-o continuă degradare. Pe de-o parte sunt cei care au experimentat un alt tip de învățământ – părinții, bunicii, chiar și o parte din adulții tineri de azi – și pentru care școala a fost o experiență bogată, și la nivel de cunoștințe acumulate, experiențe pozitive interumane, șamd. Iar azi, într-o societate extrem de digitalizată și modificată din „n” motive, educația școlară pur și simplu nu mai are haz. Nici pentru profesori, nici pentru elevi. Cum vezi tu învățământul ca fost elev și actual profesor?

Am putea scrie o carte ca răspuns la această întrebare. Însă, o să mă limitez la două trăsături:

  • Încăpățânat să te pregătească pentru un viitor incert, în loc să te pregătească pentru incertitudine.
  • Aflat încă în eroarea de a te obliga să te întâlnești cu autorii prezentați în manuale și cu opiniile altora, fără a te ajuta să te întâlnești întâi cu tine și cu opiniile tale.

Din anul doi de doctorat, ți-ai reIMAGINAT traseul educațional în Madrid. Cu ce învățăminte ai rămas din acea perioadă și de ce ai decis să revii în România pentru a profesa?

A fi departe de țară și a te confrunta cu experiența integrării într-o altă cultură presupune a trece printr-o etapă de redescoperire a sinelui – te întrebi cine ești și cine vrei să devii, având în vedere că ești departe de tot ce îți era confortabil și cunoscut și ai posibilitatea de a o lua de la capăt. Ai acces la un alt tip de mentalitate colectivă și poți alege în cunoștință de cauză un mod de a te raporta la lume sau altul. Viața personală departe de tot ce aveam mai drag nu a fost ușoară. Dar experiența mediului academic în care am fost atât de bine primită mi-a schimbat modul în care înțelegeam educația. Să văd mari profesori universitari care scriu cot la cot articole alături de studenți, care își adaptează timpul, discursul și ideile la nevoile fiecăruia, care aleg să fie întâi prieteni și apoi profesori – toate acestea m-au schimbat într-un mod în care niciodată nu credeam că ar fi posibil. Am învățat să am încredere în mine și să îmi exprim ideile fără temeri, dar, cel mai important, am înțeles că profesorul nu trebuie să stea în fața unui elev, ci alături de el, să se arate ca om, să îi fie alături, să îl prețuiască și să învețe alături de el.

Ești fondatorul Școlii de Gramatică, un spațiu academic aparte, născut din dragostea pentru cuvinte. Povestește-ne, te rog, despre cum ai ajuns să combini profesoratul cu antreprenoriatul. 

Profesoratul este o vocație, pe care am privit-o încă din adolescență prin lentilele conceptului de maieutică – arta de a moși suflete, căci așa își denumea Socrate menirea, prin analogie cu meseria mamei lui, aceea de moașă. Dar, pentru a inova realmente în educație, pentru a-i ajuta pe copii și pe tineri să experimenteze noi modalități de perfecționare a exprimării, pentru a „moși” minți și suflete, așa cum Socrate încerca să o facă, am simțit nevoia unui spațiu al libertății absolute – așa a luat naștere Școala de Gramatică. Am pus bazele proiectului „Școala de Gramatică” în toamna anului trecut, din pasiunea pentru îmbunătățirea calității modului în care ne exprimăm, iar, în momentul de față, avem în desfășurare trei lucrări de cercetare pentru îmbunătățirea predării noțiunilor lingvistice în rândul elevilor, pentru ERL – Polonia, Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă – Madrid și TESOL – Atlanta, Georgia.

Principiile cercetate sunt pilotate în România, prin trei tipuri de cursuri pentru elevii cu vârste între 9 și 18 ani, în cadrul cărora gramatica este predată interactiv, ca o știință a conexiunilor.

Latura antreprenorială s-a născut din dorința de a îmbunătăți proiectele pe care le aveam ca activist civic în educație. Din punct de vedere social, mi-am propus ca din fondurile Școlii să fie organizate ateliere gratuite cu scopul de conștientizare a beneficiilor exprimării corecte, iar ultimul atelier gratuit a fost organizat pentru părinți, la Muzeul Național al Literaturii Române, în noiembrie 2019. Tot anul acesta, am lansat GramMania – Festivalul tinerilor care vorbesc corect, iar înscrierile sunt deschise până pe 20 august. De asemenea, susțin constant campanii de popularizare și de accesibilizare a regulilor gramaticale și am reunit o comunitate de peste 40.000 de oameni pe pagina de Facebook, pentru care scriu săptămânal recomandări gramaticale.

Cum a fost primită această ofertă educațională alternativă de către părinți dar și de către elevi?

Unii au fost curioși să afle de ce vrem să îmbinăm gramatica cu actoria și cu muzica la vârstele mici, alții mirați că există un loc în România în care se predă gândirea analogică prin intermediul gramaticii, câțiva destul de reticenți față de faptul că propunerile noastre sunt, în multe aspecte, radical diferite de curriculumul național. Elevii noștri sunt creativi, curajoși, se exprimă liber, colaborează cu noi și spun deschis ceea ce le place și ceea ce vor să îmbunătățim, cu toate că, de multe ori, drumul spre inima lor este greu de parcurs, având în vedere că mulți nu sunt obișnuiți cu profesorul de tip mentor și coechipier.

De ce să devii elev (indiferent de vârstă) la Școala de Gramatică?

Dacă vorbim despre elevi, din pasiune, doar din pasiune. Fără o motivație intrinsecă a elevului, fără pasiunea de a aprofunda un domeniu, nicio activitate extrașcolară nu are sens. Învățarea trebuie să aducă bucurie, să susțină chemarea lăuntrică a fiecăruia, să descopere fiecare talent și să îl șlefuiască. Un motiv complementar ar putea fi curiozitatea de a întâlni noi prieteni, adică viitori profesori, care se vor încăpățâna să îți arate că îți poți face ordine în gânduri, dacă vei învăța să le exprimi mai bine și că e păcat să gândim și să simțim frumos, dar să nu găsim toate cuvintele potrivite pentru a le transmite și celor din jur la înălțimea trăirii noastre.

Dacă vorbim despre adulți puși în situația de a-și exprima public opiniile și de a-i influența pe ceilalți prin exprimarea lor – din responsabilitate. Nu ne putem machia și coafa sau nu putem îmbrăca un costum de calitate, fără să fim preocupați și de calitatea limbajului nostru. Modul în care comunicăm reprezintă o etichetă care poate potența sau infima eticheta hainelor pe care le purtăm.

Crezi că o emisiune precum „Doar o vorbă să-ți/săț-i mai spun” ar mai avea succes în ziua de azi?

Câtă vreme abordarea este actuală, prietenoasă, deschisă dialogului și capabilă să îmbine academismul cu nevoile și cu întrebările omului de rând, nespecialist, desigur!

Social media, uneori inamicul timpului petrecut cu folos, poate fi o simpatică unealtă în împrietenirea cu gramatica?

Da, categoric! Social media e un instrument, un mijloc (și nu un scop), despre care nu putem spune că e bun sau rău. Acest instrument devine bun sau rău în funcție de modul și de scopul în care îl folosim.

„Romgleza” este viitorul limbii române?

Nu cred. Fiecare etapă a devenirii limbii române a avut propria „modă lingvistică” și o limbă care, din rațiuni sociale și culturale, i-a influențat decisiv lexicul, fie că vorbim despre greacă, slavă, italiană, franceză sau, acum, despre engleză, care a devenit un fel de „lingua franca” a unor domenii precum marketingul sau informatica. Dată fiind natura impredictibilă a viitorului îndepărtat, nu știm ce alte limbi și culturi vor ajunge să influențeze româna.

Tu cum îți explici procentajul foarte ridicat al analfabetismului funcțional în România?

Analfabetismul funcțional este o consecință firească a unui sistem bazat pe memorare, care nu este capabil, de multe ori, să le explice elevilor legătura dintre ce știu, ce învață și ce fac. Ajungem să scoatem de pe băncile școlilor tineri care știu să citească și să scrie, dar care nu înțeleg mesajul unui text, nu pot realiza relații cauzale și funcționale elementare. Analfabetismul funcțional nu se rezumă la incapacitatea unei persoane de a înțelege un text literar, întrucât apare în toate domeniile științifice (reciți nume de țări și de capitale, dar nu știi să te orientezi în spațiu, faci calcule pe hârtie, dar nu le poți aplica în situații de viață concrete – când calculezi suprafețe, primești restul de la magazin etc.). Câtă vreme punctul de pornire al educației va fi manualul și nu elevul situat în contextul concret de viață în care se află, vom produce absolvenți ai școlilor și repetenți ai existenței concrete.

Sunt persoane care, prinse cu mâța-n sac  – greșeală în exprimare – spun „Și nu ai înțeles ce am zis? Păi vezi, important e că se înțelege mesajul?!” Chiar așa să fie?

Nu, e ca și cum i-am explica cuiva că poate mânca supa de pe jos, nu din farfurie – doar e aceeași supă. Calitatea mesajului este dată atât de capacitatea de a fi coerent și substanțial în ceea ce transmiți, cât și de claritatea și de forma lingvistică a conținutului.

Și a venit pandemia peste noi. Cum ți s-a schimbat viața, la nivel profesional dar și personal?

Nu s-a schimbat prea mult, doar am învățat să fac ceea ce făceam și înainte, dar în alte condiții. Știu că menirea mea este să educ, să mă educ, să exprim și să mă exprim și am convingerea că îmi pot manifesta vocația indiferent de context, oriunde m-aș afla, pe un colț de hârtie, pe nisip, în social media, oriunde. Timpul s-a scurs cu aceeași viteză, viața personală nu a fost afectată în niciun fel, doar la nivel profesional am fost nevoită să lucrez mai mult, pentru a depăși obstacolele ivite. Ceea ce nu mă sperie deloc, mereu am avut mult de muncă și am clădit și reclădit cărămidă cu cărămidă orice am construit. Poate că din afară a părut sau pare ușor, pentru că o fac mereu cu pasiune și pentru că niciodată nu mă plâng. De fapt, o mare parte a duratei pandemiei am ales discreția totală în social media – am simțit că lumea are destulă energie investită (sau, poate, risipită) în subiectele zilei, cât să le mai vorbesc eu despre vreun proiect sau despre vreo apariție în vreo emisiune.

La un moment dat, nu știm care, virusul acesta va dispărea. Cu ce învățăminte crezi că vom rămâne și crezi că vom reveni la acea normalitate pre-pandemie?

Nu cred că vom avea vreo revelație colectivă. Mulți vor reveni la vechile obiceiuri, ușurați că „au mai trecut și peste asta”, fără mari pierderi sau abateri de la confortul personal. Chiar mi-e teamă că unii vor duce dorul imunității emoționale și relaționale pe care ne-a oferit-o ecranul laptopului. Pe de altă parte, sper că multe domenii se vor informatiza –  de la administrație, la învățământ (care sper că va implementa în cele din urmă catalogul electronic și va folosi așa cum se cuvine tehnologia pentru activități care vor veni în completarea celor din spațiul sălii de clasă). Câțiva dintre noi, puțini, dar demni de luat în seamă vor fi mai responsabili și vor înțelege situația paradoxală în care ne aflăm: suntem suficient de mici, încât să putem fi doborâți de frică sau învinși de un virus invizibil, dar suficient de mari cât să învățăm să ne protejăm pe noi, pe cei din jur, să învățăm să ne adaptăm, să studiem și să progresăm, pentru a preîntâmpina astfel de situații.

Sper să putem înțelege noi, ca umanitate, că viața nu e vreun refren sau o permanentă repetare a acelorași evenimente selectate dintr-o listă a posibilului și că nu am reușit să cartografiem în totalitate acest posibil. Prin urmare, viitorul înseamnă incertitudine, iar a fi pregătit pentru viitor înseamnă a fi pregătit pentru incertitudine, pentru a te adapta unei infinități de posibilități.

Author: reimagine