reIMAGINE cu Laura Nureldin

Fostă jurnalistă, cu 16 ani de experiență în televiziune, absolventă de psihologie, scriitoare și traducător. Așa o putem descrie, foarte pe scurt, pe Laura Nureldin. Parcursul ei, întâmplările trăite, persoanele (și personajele) întâlnite, lecțiile învățate își fac în prezent loc în romanele sale fantasy. Printre proiectele literare la care lucrează în prezent, Laura și-a făcut timp să ne acorde un interviu despre ea și despre ,,munții” pe care i-a avut și îi mai are de urcat.

Cum ai trăit perioada de distanțare socială? Care a fost cea mai mare provocare legată de aceasta?

Uite, nu-mi place deloc ideea de distanțare socială. Ce am trăit noi – și încă trăim – e mai degrabă o distanțare fizică. Pentru că, în tot acest timp, am continuat (cu toții, sper) să vorbim cu prietenii, cu familia, chiar dacă nu ne-am putut întâlni așa cum o făceam înainte și nu ne-am putut îmbrățișa. Cred că asta a fost cel mai greu. Să te vezi cu oameni dragi, dar de la distanța „legală” și să nu poți să-i iei în brațe. Fiindcă ți s-a spus că le-ai putea face rău. Ce poate fi mai cumplit decât gândul că tu, printr-un gest de afecțiune, poți face rău unui om la care ții? Știi filmele alea în care sună un oarecare Jimmy Two Fingers și-ți spune „nu te omor pe tine, dar îți omor toți oamenii dragi dacă nu faci ce spun eu?” Ei, cam așa ceva. O altă „provocare” a fost să descopăr cu câtă ușurință, bucurie chiar, au primit unii niște limitări absolut nefirești și – așa cum s-a dovedit ulterior – nejustificate. Nu mă înțelege greșit: nu sunt conspiraționistă și nici nu îndemn la nesupunere socială. Dacă există o lege, oricât de stupidă mi s-ar părea, o respect. Dar asta nu mă împiedică să îmi pun niște întrebări. Am fost uluită să constat că oameni altminteri deștepți și cu gândire analitică ar fi fost fericiți dacă fiecare român ar fi avut la ușă un soldat cu glonț pe țeavă pentru ca nu cumva să iasă fără hârtiuță să plimbe câinele.

Cum ți-ai reimaginat viața ca urmare a pandemiei de coronavirus? Există și aspecte pozitive ale schimbărilor impuse?

Am încercat să nu mi-o reimaginez nicicum. Dimpotrivă, m-am străduit din răsputeri să mă agăț de ancorele de normalitate din viața mea, așa cum era ea înainte de nebunia asta globală. Atât cât am putut. De aproape doi ani lucrez de acasă, așa că asta nu a fost vreo mare schimbare pentru mine. În rest… Dacă aștepți vreo zicere motivațională de la mine, o să te dezamăgesc. Nu văd absolut niciun aspect pozitiv. În aprilie trebuia să lansez o carte nouă. Acum, în iunie, trebuia să fiu la Bookfest. Guess what? A, că poate unii au învățat să se spele mai mult, poate că au petrecut mai mult timp cu familia… Da, se poate. Dar mi se pare trist, foarte trist să fie nevoie de o lege care să-i oblige pe oameni să se spele pe mâini sau să „socializeze” cu ai lor.

Sunt hobby-uri pe care le-ai redescoperit cu această ocazie?

N-am avut timp :))) Din fericire, am avut mult de lucru (fac și traduceri literare), așa că singurul hobby căruia m-am dedicat preț de vreo două ore, într-o seară, a fost să cos câteva măști din bumbac, ceva mai prietenoase cu pielea decât cele așa-zis chirurgicale.

Ai lucrat o vreme în televiziune. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit în acea perioadă și ce anume te-a determinat să schimbi domeniul?

Am lucrat 16 ani în televiziune. Și tot ce știu despre ea am învățat muncind aproape numai în posturi de știri – adică aruncată direct în ocean, cu nimic altceva decât îndemnul „Înoată!”. Provocările alea bune au fost în fiecare zi – de la primul live până la ediții speciale de ore întregi despre politică externă, la materiale montate cu mâna mea, la emisiuni (tot de externe, am o slăbiciune pentru imaginea globală, nu doar pentru ce se vede în colțul meu de curte) și câte și mai câte. Provocările urâte au fost cele care m-au determinat să schimb domeniul. Meseria e frumoasă. Și oamenii. Dar ei, oamenii, pot uneori să fie urâți. În ăștia 16 ani am cunoscut oameni minunați, de ambele părți ale televizorului – și colegi, și telespectatori. Dar – tot de ambele părți ale televizorului – am cunoscut și oameni care nu cunosc decât ranchiuna, răutatea și ura. Ei m-au făcut să plec.

Ce te-a învățat despre tine și despre ceilalți acea perioadă?

Despre mine am învățat că, atunci când cred că nu mai pot, de fapt mai pot un pic. Doar că asta costă al naibii de mult. Pe mine m-a costat liniște și sănătate. Despre ceilalți? Am învățat cine sunt cei pe care pot conta cu adevărat și cine sunt cei care se hrănesc cu venin și împrăștie ură. Am învățat cât de ușor le este unora să generalizeze și să urască sau să aplaude la grămadă. Să vorbească, având un aer atotștiutor, despre viețile unor oameni cărora nu le cunosc decât numele și fața. Am învățat multe lucruri pe care mi-aș fi dorit să nu le învăț niciodată.

Cum s-a schimbat viața ta în ultimii ani, de când ai renunțat la televiziune? Sunt lucruri care țin de acesta care îți lipsesc acum?

Am început, cu greu, să mă recapăt pe mine. Munca în televiziune te răpește pe tine din viața ta. Nu contează că e zi, noapte, weekend, Crăciun, că tocmai te-ai despărțit de iubirea vieții tale sau că ai febră 40. S-a întâmplat ceva? Te duci! Te pui la punct cu știrea momentului, te machiezi, îți dai două palme și intri pe post. Unde trebuie să fii prezent, atent, măcar să pari isteț și să nu dezamăgești. Ești „fața” unei întregi echipe. Trebuie să fii bun, foarte bun! Le datorezi asta și lor, și celor care te privesc de acasă. Îmi lipsește munca asta, așa cum se făcea ea până nu demult.

După cariera în jurnalism ai ales drumul scrisului. Cum îți alegi subiectele și cum ți-ai defini stilul ca scriitor?

Cele două s-au suprapus o bună bucată de vreme. De scris, scriu pe blog din 2008. Nu mai zic de toate poezioarele, povestirile și alte cele, scrise începând din anii de liceu – toți am trecut pe acolo. Dar prima carte am publicat-o în 2015, cu trei ani înainte de a pleca din televiziune. Subiectele nu mi le aleg, mă aleg ele pe mine. Dacă, în timp ce îmi beau cafeaua, îmi vine în minte imaginea unui bărbat care merge pe o alee întunecată și, mai târziu, se dovedește că acel bărbat este un vampir de o mie de ani, aia înseamnă că mi-am ales un subiect, sau că m-a ales el pe mine? Niciodată nu îmi planific o carte. Nu îmi fac schema personajelor, a firului poveștii… O las să curgă firesc, deși asta înseamnă că, uneori, mă surprinde chiar și pe mine. Scriu fantasy, iar cititorii îmi spun că scriu vizual, cinematografic. Am și adaptat două cărți pentru marele ecran, încă încerc să fac pași în direcția asta.

Sunt obstacole, personaje, întâmplări recurente de care te-ai lovit în viața de zi cu zi și care îți fac acum loc în cărțile tale?

Da! Nu ai cum să nu picuri ceva din viața reală în poveștile pe care le scrii. Chiar dacă o faci fără să-ți dai seama și, de cele mai multe ori, nu-ți dai. Abia când citește un prieten și îți spune „auzi, personajul X e cutare, nu?”, atunci te prinzi. Sau când recitești ca să corectezi și vezi imaginea de ansamblu, recunoști situații, oameni și momente din viața ta.

Ești absolventă de psihologie. Simți că te-au ajutat vreodată cunoștințele dobândite în facultate? Cum și în ce situații?

Mai mult m-au ajutat să-i ajut pe alții. Știi cum se spune: cizmarul umblă cu pingelele rupte. Ai crede că o persoană care a studiat psihicul uman e un adevărat detector de oameni buni și răi. Mmmmnu. Așa niște lepșe mi-am luat în viața asta, încât glumesc destul de des spunând că o să-mi fac țintă de darts din diploma aia de Psihologie.

Pentru final, ne poți împărtăși un gând pentru cei care se confruntă cu provocări similare celor întâlnite de tine? Ce sfat le-ai da, pentru a trece cu bine de orice obstacol?

Nu știu dacă există provocări similare sau remedii universal valabile. Fiecare om are propriii munți de urcat. Ceva ce pare cumplit de greu pentru mine, altuia îi e floare la ureche. Și invers. Cred că singurul lucru pe care pot să-l spun este că, tocmai din pricina asta, nu trebuie să te compari cu alții. Compară-te cu tine. Uită-te la cum erai, la cum ești și gândește-te cum vrei să fii. Ești singurul om din viața ta cu care merită să concurezi.

Author: reimagine