reIMAGINE cu Mihaela Stanciu

Absolventă a două Facultății – de Drept și de Litere – din București iar în prezent un guru în industria beauty și fondatoare a M.S. LASHES ACADEMY din Drobeta – Turnu Severin. Cum a fost această reIMAGINARE a traseului profesional?

Decizia mea de a trece dintr-un domeniu în altul a fost bine gândită, așa cum toate hotărârile până în prezent le-am calculat atât de bine încât nu am regrete pentru decizia luată de a pătrunde în domeniul beauty. Primul meu curs a fost o provocare pentru mine, cel de-al doilea o provocare și mai mare, iar cel de-al treilea m-a introdus în arta frumosului, la care nu mai pot renunța. Este ca un drog această meserie iar pentru mine este un domeniu în care mă regăsesc în totalitate.

Cum ai ajuns să fii  owner a unui salon de înfrumusețare, care, în perioada stării de urgență a avut activitatea în stand by?

În anul 2011 am luat decizia de a investi într-un salon micuț și cochet, am manageriat afacerea care ulterior s-a dezvoltat într-un succes. În prezent, afacerea a crescut atât de mult încât am dedicat un salon exclusiv domeniului extensii gene și formare profesională.

Cum este să fii formator & lector în domeniul make-up și cum ți s-a schimbat activitatea de când a început pandemia?

Am devenit lector – formator în domeniul înfrumusețării din anul 2014 și ofer cursuri în domeniul lash & makeup. Pe perioada pandemiei, am păstrat o legătură foarte strânsă cu junioarele în domeniul lash, prin ajutorul intenetului, unde am susținut moral cursantele ca să nu se demoralizeze și să-și mențină încrederea în sine pentru a reuși și după pandemie.  Am fost alături și de cliente, sfătuindu-le la cerere cum să procedeze cu îngrijirea genelor aplicate.

Ce poveste crezi că spun genele unei femei, mai ales dacă vorbim de extensii de gene?

Aplicarea extensiilor de gene aduce unei femei un plus de frumusețe, având efecte de modelare a privirii și ascunderea imperfecțiunilor, oferindu-le în cele din urmă încredere în sine.

Participi (și câștigi ) la foarte multe campionate din domeniul lashmaker. Ce înseamnă pentru tine aceste premii?

Despre campionate mi-ar trebui o zi să povestesc. Îmi place tare mult adrenalina campionatelor, îmi place să fiu între cei buni. Am avut și pierderi din care am învățat și m-am întors pregătită pentru o victorie. Am participat în campionate naționale și internaționale (București, Timișoara, Italia – Torino, congres Constanța) unde am ajuns pe podium în categoriile junior, master, profi. Am participat și în diferite campionate online internaționale, unde organizatoriii erau din Rusia sau Italia. Anul acesta urmează proiecte foarte mari la nivel de campionate chiar în România – Brăila, Italia, Constanța. Am cunoscut oameni minunați în aceste competiții, organizate ireproșabil. Cunosc atât de mulți artiști – maeștri în lash încât mi-ar trebui o zi să vorbesc despre toți.

A fost ziua ta recent. La mulți ani! Spune-ne, te rog, cum se petrece frumos o aniversare atunci când #StaiAcasa.

Da, a fost ziua mea! Mi-am petrecut-o cu familia mea frumoasă & numeroasă, ce m-a sprijinit enorm în reușitele mele. Și ca mamă a 3 copii, sunt fericită că au trecut cu bine prin această perioada. Am profitat de timp să ne bucurăm unii de alții. Sunt fericită că fac parte din viața mea.

Iar perioada aceasta a fost prielnică și pentru a investi în dezvoltarea personală prin cursuri și concursuri online.

La un moment dat, nu știm care, virusul acesta va dispărea. Cu ce învățăminte crezi că vom rămâne și crezi că vom reveni la acea normalitate pre-pandemie?

Această pandemie a fost o lecție pentru noi. Nimic nu este la întâmplare.

Author: reimagine