reIMAGINE cu Cristina Joia

Sunt dependentă de frumos, de oameni…poate și de asta am ales să fac design interior deși am terminat Facultatea de Arte…tu ca artist în fața pânzei ești total liber dar și singur, îți lipsește reacția oamenilor…lucrul cu ei, energia pe care ți-o transmit și automat e mai dificil să evoluezi sau să ai repere…

Simt nevoia să experimentez în profesia mea, zâmbesc în fața culorilor, rar stau locului și vreau să cred ca am simţul umoruluiJ, sunt ambițioasă până la încăpățânare, vorbesc mult…uneori încerc și să transmit câte cevaJ, sunt critică cu mine și cu ceilalți (sunt fecioară).

Nu cred în întâlniri/evenimente întâmplătoare…ele te marchează…te torni într-o anumită matriță ale cărei forme nu le mai pierzi niciodată…

Am propria firmă de design interior și ador ce fac, sunt și momente dificile dar mereu apare luminița la sfârșit.

Proiectul Visuri la cheie mi se pare unic ca provocare artistică/umană.

Casa trebuie transformată complet şi în plus, ea trebuie să ilustreze la final personalitatea celor pentru care a fost amenajată şi în jurul cărora s-a ţesut povestea.

Nu văd în camera de luat vederi şi în cameramani nişte intruşi – sunt obişnuită și am nevoie să lucrez cu oameni în jurul meu.

Cum este să fii identificată cu minunata emisiune „Visuri la cheie”? J

Întotdeauna mi-am dorit să pot lăsa în urmă ceva care să aibă ecou în sufletele oamenilor și proiectul mi-a oferit această șansă.

Este minunat că, într-un timp atât de scurt, casele și viețile familiilor la care ajungem se schimbă fundamental. Totul este un amalgam de emoție, povești incredibile și speranță,  așa că mă simt foarte norocoasă să pot fi parte din această poveste.

Ca unul dintre designerii de interior ai acestei emisiuni, ai ocazia, chiar dacă prin prisma unui job, să schimbi vieți, să le faci mai frumoase, și nu mă refer la frumusețea exterioară. J Cât de mult și cum ți-a modificat percepția asupra vieții acest job (super fain J)?

Cred că familiile pe care le întâlnesc reprezintă sursa mea de inspirație…

Viața lor se schimbă, în sensul că noi le luam o povară, cea financiară a renovării unei locuințe, pe de altă parte noi nu putem vindeca acolo unde întâlnim boala și asta îți pune mult lucrurile în perspectivă…noi aducem energie bună și dăruire dar uneori ți-ai dori să poți să faci mai mult decât niște case frumoase pentru că la Visuri la cheie chiar se produce o conexiune instantă între noi și familii și îți dorești tot ce e mai bun pentru ei.

De fapt, atunci când dăruiești, simți cum te încarci și tu, și atunci când ajungi acasă realizezi că ești norocos și că toate lucrurile mici și desuete de care te plângeai sunt de fapt nimicuri și esti norocos că ai o familie, sănătate și un acoperiș deasupra capului… Toate familiile pe care le întâlnim simt că îmi dăruiesc mai mult decât pot eu da…și toate reprezintă o lecție de supraviețuire și frumos interior.

Ești și un incredibil artist vizual, expus în S.U.A de 15 ani. În România, publicul iubitor de artă unde îți poate admira lucrările? 

Majoritatea lucrărilor mele sunt în colecții particulare, aproape toți beneficiarii proiectelor de design interior și-au dorit lucrări și atunci partea de artă și concept în amenajări au fuzionat.

În România nu am expus foarte mult deși îmi doresc să dedic mai mult timp artei. Mărturisesc că designul interior, deși e o profesie minunată, este și una extrem de solicitantă și în cazul meu, foarte multe lucrări au ajuns direct pe pereții colecționarilor de artă, colaborând cu arhitecți care propun în proiectele lor lucrările mele și atunci, lucrările vânzându-se de la sine, partea expozițională nu a fost așa prezentă.

Dar îmi doresc să fac expoziții pentru a mă conecta mai mult cu publicul de artă și curatorii din România.

Ce crezi despre prezența unui artist contemporan în catalogul unei case de licitații?

Mi se pare un lucru extraordinar și o dovadă de firesc si normalitate.

Artiștii români contemporani au nevoie de recunoaștere și suport pentru a se dezvolta și dacă ne uităm, observăm că țările unde există piață de artă, pictori relativ tineri au reușit să își construiască o carieră impresionantă.

Până la urmă lecția Brâncuși ar trebui asimilată și înțeleasă…iar artiștii sprijiniți acum când au nevoie să creeze, nu elogiați după moarte.

Olteancă, născută sub semnul „Fecioară” J – crezi că aceste 2 aspecte te-au făcut să fii un om creativ mai „precis” & orientat spre detalii?

Porecla bunicului meu era „jărăgai” de la jăratic, deci sângele oltenesc e responsabil pentru energie și dorința de a face cât mai multe lucruri. Nu mă regăsesc total în zodia Fecioarei pentru că în general sunt timide și analitice…dar am într-adevăr o obsesie pentru detalii și o tendință de a săpa adânc până îmi explic anumite lucruri, inclusiv tehnica artei mele este bazată pe texturi care imită abstract natura dar care sunt controlate.

În designul interior, șlefuirea unui rafinament cromatic și grija pentru detalii m-a ajutat foarte mult.

Cum poate fi „tradusă” arta abstractă unui neofit în tainele artei?

Arta abstractă (uneori numită arta nonobiectuală) este o pictură sau sculptură care nu descrie o persoană, un loc sau un lucru în lumea naturală.

Ea este non-obiectivă și non-reprezentațională permițând privitorului să interpreteze semnificația fiecărei opere de artă în felul lui. 

Cum pictezi spre exemplu liniștea…cum poți realiza emoție cu un triunghi…agresiv, cu vârful în jos sau din contră oferind stabilitate, invers…

Cum poți simți spiritualitate privind o pată de albastru YVES KLEIN sau cum poți simți dinamism și energie în stropii de culoare aruncați aparent întâmplător pe pânză…

E greu să obții maximum de emoție cu minimum de mijloace.

Într-un proiect de amenajare interioară, crezi că abordarea stilului este influențată dacă este realizată de un bărbat sau de o femeie, ambii specializați în design de interior?

Din start precizez că nu îmi place să generalizez dar vom face așa un mic exercițiu de memorie și imaginație pentru că în realitate sunt femei care au mai multă forță și simplitate în design decât bărbații care pot fi la rândul lor foarte aplecați către detalii și  spații încărcate, deci cred că ține mai mult de stilul și personalitatea fiecăruia decât de sex.

Designerii de sex masculin realizează amenajări cu tușe puternice,  mai multă lumină artificială decât naturală și nu îndrăznesc să folosească prea multe culori iar câteodată se lipsesc de anumite accesorii care pentru femei au un impact estetic sau au o poveste.

Folosesc linii curate, lemn, non-culori cu texturi de beton, piatră, gamă cromatică redusă.

Oferă un spațiu generos și aerisit și lasă benefeciarii să-și personalizeze spațiile.

Emoția, căldura și energia sunt trei elemente care indică faptul că acel interior a fost realizat de către un designer femeie. Multă lumină naturală, caldă, mobilier primitor în nuanțe pale, ton în ton sau texturi vibrante și culori vesele, accente metalizate.

Cum ai defini bunătatea?

„Omul cu adevărat bun, este cel care ar fi putut fi rău și nu a fost.“ N. IORGA…

Îmi place mult acest concept pentru că eu cred că bunătatea e o alegere cum e și fericirea…nu poți radia bunătate dacă nu o ai/practici în interior. E important să înțelegi întotdeauna perspectiva celorlalți și să poți trece peste comportamentul abuziv al unora pentru că el nu are legătură cu tine ci este  despre ei…și să încerci să ajuți, să vindeci.

Cu cât ego-ul e mai mare cu atât îți va fi mai greu să fii bun fără să aștepti nimic în schimb.

A fi bun îmi pare o stare superioară inteligenței și cel ce ajunge la asta e un om în armonie cu sine.

Dacă cineva care te cunoaște ar fi oprit pe stradă și ar fi întrebat „Cum e, Cristina, de fapt?”, ce ți-ar plăcea să răspundă? J

😊 Bună întrebare…e greu cu oglinzile pentru că fiecare om te percepe și în funcție de propriile experiențe…nu știu, cred că mi-ar plăcea să spună și (aud des asta) că dăruiesc energie bună și oamenii se simt liberi să fie ei înșiși în preajma mea, că zâmbesc mult, că fac lucrurile cu pasiune și că sunt om loial și dedicat și că aș muta munții din loc pentru oamenii și lucrurile în care cred.

Apoi eu știu că sunt și repezită, vorbesc uneori prea mult, nu sunt diplomată, îmi pierd răbdarea, mă refugiez uneori în fetița din copilărie care simțea nevoia de validare și atunci se dă prea mult și uneori inutil peste cap să mulțumească pe toată lumea…știi binele de care nu ai nevoie 😊! Mă entuziasmez și fac proiecții uneori nerealiste și asta m-a costat de multe ori dar îmi este mai ușor să trăiesc fără ziduri în castelul meu colorat decât să fiu în gardă…

Ce te face să te dai jos din pat bine dispusă?

Alarma telefonului !😊 Deși dorm foarte puține ore (știu, mă paște Alzheimer-ul…) nu mă dau aproape niciodată bosumflată jos din pat…

E o nouă zi, trăiesc (am văzut cum e și să nu știi dacă mai apuci ziua de mâine…) deschid ferestrele, respir larg, simt pentru câteva secunde recunoștință și apoi mă avânt să bifez lista lucrurilor de făcut înainte să o zbughesc pe ușă. Soțul meu de multe ori mă întreabă cum pot avea un asemenea debit verbal fără cafea, la doar câteva minute după ce m-am trezit. 😊

Perioada de #StaiAcasa a generat o multitudine de stări și emoții felurite, mai ales celor care au și copii, precum este cazul tău. Pentru tine cum a fost acea perioadă, ca mamă și soție?

Dincolo de șocul produs de ce se se întâmplă în sine la nivel mondial și empatia pentru oamenii care se îmbolnăveau, am realizat că pentru noi cei ce stăteam acasă va fi o șansă la reconectare cu noi înșine, cu cei dragi, cu lucrurile pe care le amânăm mereu și care în astfel de momente realizezi că te definesc…(pictura, lectura, arta în general…)

Zerourile conturilor bancare nu au mai contat și am realizat cât de greșit e să schimbi timp pentru confort financiar când de fapt avem nevoie de foarte puțin să fim în armonie…

Mărturisesc că, de doi ani, de când am început proiectul cu Visuri la cheie, aveam această umbră în interior, ca o voce invizibilă. Care îmi spunea că, deși e minunat să fiu parte din ceva atât de frumos, copilul meu crește, evoluează fără mine, pentru că eu lipsesc destul de mult cu filmările și pierd acele momente care nu se mai întorc și deși aveam suportul familiei, îmi lipseau vacanțele, așa că în această perioadă m-am bucurat să facem împreună tot felul de lucruri mici, de la fotbal în curte, citit împreună, șah, hârjoneală cu Leia, ciobăniță noastră, bălăceală în piscina improvizată, soțul meu și-a descoperit o pasiune pentru grădinarit 😊 pe care desigur am îmbrățișat-o cu bucurie, eu am făcut cred vreo 20 de versiuni de salate, fericită că pot mânca sănătos și pot fi creativă cu mixul ingredientelor…

Am vizionat o mulțime de seriale și documentare și ne-am bucurat de senzația aceea de libertate fără zeci de telefoane, mailuri și dead line-uri.

Am lucrat pentru expoziție, iar acesta este un vis drag și mult așteptat…

Author: reimagine