reIMAGINE cu Jamilla Azazi

Cine sunt? Definiția încercării de a fi un om bun. În restul timpului, sunt consultant comunicare & events manager de v’o 18 ani, pe timpul zilei (câteodată și noaptea), fotograf din pasiune de v’o 4 ani și călător din suflet de la naștere.

Dacă cineva care te cunoaște ar fi oprit pe stradă și ar fi întrebat „Cum e, Jamilla, de fapt?”, ce ți-ar plăcea să răspundă?

În primul rând aș’ spera să nu mă confunde cu Jamila Cuisine, că se mai întâmplă 😊, apoi nu cred că este ceva anume ce mi-ar plăcea să răspundă, dar sigur aș’ aprecia sinceritatea, oricum ar suna ea, mai puțin rasist, mai mult despre om.

Ce te face să te dai jos din pat bine dispusă?

Raad. Acesta este numele lui. Un exemplar de samoyede siberian care a redefinit perfecțiunea în existența mea. Orice problemă sau apăsare aș’ avea, este suficient să deschid ochii și să-i văd zâmbetul larg cu care așteaptă să mă pun în mișcare și știu că o să fie o zi bună, indiferent de ce aduce cu ea.

Fotograf – pasiune sau profesiune?

Fotograf din pasiune, niciodată ca meserie. După ani de zile în care am organizat & gestionat shootinguri foto/video pentru clienți, m-am lăsat convinsă de cel mai bun prieten și partener în business, Radu Caraion, să schimb locurile și să trec în spatele lentilei foto.

De aici și până la participarea la workshopuri tematice și ture foto a fost doar un pas.

Între timp, am decis să dăm un scop și o finalitate acestei pasiuni, așa că am creat conceptul Fun Photo Fan și am început să organizăm împreună playground-uri pentru fotografi sau pasionați, ture foto & vacanțe care ne scot și îi scot și pe cei care ne însoțesc din zona de confort. Fiecare demers se încheie cu o expoziție foto în regim pop up sau eveniment caritabil unde, împreună cu ceilalți participanți & prieteni, identificăm cauze sociale și ne vindem fotografiile în folosul acestora.

Iată și ocazia în care să vă las aici o invitație deschisă la următorul eveniment.

„Influencerii” din viața ta cine sunt și de ce?

Primii influenceri pe care i-am cunoscut încă de dinaintea apariției acestui termen au fost și încă sunt părinții mei. Apoi, fără să exclud în vreun fel fenomenul online, cei mai puternici și mai credibili influenceri îmi sunt prietenii apropiați, o mână ciuntă de oameni, cum îmi mai place să îi numesc, fără să trebuiască să îi nominalizez. Întâmplător sau nu, unii sunt și influenceri în online.

Copil musulman născut în România versus femeie adult musulman care trăiește în România – cum s-au modificat lucrurile?

Adaptarea este cuvântul cheie aici. În copilărie aveam părinții care să aibă grijă să îmi creeze și să îmi păstreze un mediu care să mă mențină ancorată în realitate. 

Nu eram cea mai frumoasă, nu eram cea mai deșteaptă și nu eram deloc diferită de ceilalți doar pentru că ei mă numeau „arăboaica” – ăsta era rolul mamei care avea mult de muncă compensând atât percepțiile și reacțiile celor din jur vizavi de mine, dar și superlativele tatei. 

Ca adult, inițial mi s-a părut mai simplu: îmi selectez dimprejurul! Dar nimic nu funcționează pe termen lung exact cum îți proiectezi la prima vedere așa că viața mea se împarte încă între „arăboaică faină” și „ar trebui să muriți toți!”, „om bun” și „pleacă la tine acasă!”. Pentru că izolarea nu face bine nimănui și nici societatea nu ne-ar permite o etanșare completă față de ce nu ne face bine, mi-am permis să învăț să fiu din ce în ce mai selectivă. Așa că am deprins abilități în a tria ce mă afectează și ce nu, iar oamenii care nu mă cunosc, nu au cum să primească „green light”. Modificarea, pe scurt, s-ar traduce prin filtrarea energiilor care vin spre mine. Astăzi încă reușesc să îmi uimesc prietenii prin zâmbetul afișat și calmul cu care răspund unor reacții de hate sau bullying. Oamenii nu au nici mai mult, nici mai puțin decât puterea pe care tu le-o încredințezi, iar eu, recunosc onest, sunt zgârcită cu neprietenii.

Cum este să ai un client precum Ștefan Mandachi?

Uite o întrebare pe care n-o vedeam venind. Clientul Ștefan Mandachi este motivul pentru care ar trebui să îmi vopsesc șuvița albă apărută în frunte, dar tot el este și motivul pentru care aleg să n-o acopăr 😊. Ștefan este clientul care îți menține toate simțurile și viteza de reacție activate 24/7. Este ambițios, încăpățânat, spontan și posesor al unei forme de naivitate pe care ți-e greu să o cuprinzi – ce să-i răspunzi unui adult care te întreabă cu o sinceritate extremă „de ce mi-ar face rău, că eu nici nu-l cunosc”? – motiv pentru care îți dai stop-refresh, îți regândești strategia și îți recalibrezi aproape toate regulile de funcționare ale comunicării convenționale, așa cum o știai tu că dă rezultate și că ar trebui să funcționeze.

Cum este să ai un client precum Ștefan Mandachi pe scurt? Challenging.

Comunicarea ante pandemie versus post pandemie: cum „trezești” la realitate un client, speriat – pe bună dreptate – de efectele prezente & viitoare ale pandemiei?

Îmi place să cred că regulile comunicării nu se schimbă. Adaptezi mesajele, schimbi strategia, dar dacă alegi încă de la început să comunici deschis și onest cu comunitățile cărora te adresezi și dacă ai un plan de criză bine pus la punct, nu ai prea multe modificări de făcut. Mi-a plăcut să văd branduri care se adaptează, care devin umane și își asumă greșelile atunci când este cazul. Niciodată nu ești prea mare încât să nu conteze feedback-urile clienților și niciodată nu este sănătos să pleci de la premisa că dacă-i alb sau negru, pentru tine e tot gri. Comunitatea, mai ales în situații de criză, începe să fie mult mai atentă și mai selectivă. Îți observă mult mai ușor greșelile și are disponibilitate mai mare în a te amenda decisiv. Acceptă și învață să ceri ajutorul! Nu este niciun minus în a admite și în a reaminti clienților că exiști datorită lor sau că ai nevoie de susținerea lor – nu sunt puțini cei care care au contractat și au plătit servicii de care pot beneficia abia post pandemie și după ridicarea restricțiilor.

Cu ani în urmă, mi se spunea des în cercul de prieteni că eu sunt fetița care l-a luat pe NU în brațe. Combinată cu o formă aparte de agorafobie, m-am obișnuit că atunci când primesc o temă să mă gândesc mai întâi la ce ar putea merge rău, să caut soluțiile de remediere și abia după să construiesc pe pozitiv. Când începi să aplici formula asta și în strategiile dezvoltate pentru client, tu știi deja că ai întins plasa de siguranță, iar el rămâne ancorat în realitate.

Ce se întâmplă concret post pandemie? Clienții încep să fie mult mai receptivi la feedback-urile comunităților și își acceptă cu mai multă ușurință să își ajusteze treptat mesajele. 

Să îți dau aici un exemplu banal din vremea pandemiei. Brandurile au început să comunice excesiv măsurile de prevenție pe care le-au implementat. Când ceri păstrarea distanței sociale, când anunți că la intrarea într-o unitate ai pus la dispoziție dezinfectanți, când arăți că ți-ai dotat unitatea cu nebulizatoare sau purificatoare de aer, sau că ai pus la dispoziție măști și alte măsuri de protecție, beneficiarul reacționează prompt și te felicită pentru investițiile făcute și grija pe care o manifești. Când activezi însă într-un domeniu care impune anumite rigori și anunți că angajații tăi se spală des pe mâini sau că folosesc mănuși, clientul vine și te taxează: „adică tu, „horeca”, până acum nu te spălai pe mâini? Nu foloseai mănuși sau clești când manevrai produsele neambalate?!”

Când alegi să comunici mimetic, pentru că ți s-a părut că ceilalți au avut rezultate bune, trebuie să te aștepți și la astfel de sancțiuni – aici a circulat o memă, reușită zic eu, în care „brandul” se scuză clienților că mâncarea are alt gust în perioada asta, angajații fiind obligați să se spele pe mâini. „Adapt don’t attack!”

15 mai a trecut. Cum te-ai bucurat de relaxarea restricțiilor?

Singurul detaliu „încurcat” de pandemie a fost planul de călătorii și, din păcate, relaxarea restricțiilor încă nu influențează cu nimic reluarea acestuia. M-am bucurat să pot să reiau plimbările în parc cu samoyede-ul din dotare – el a fost mult mai afectat decât mine de turele inventate și reinventate în jurul blocului și, pentru că 15 mai nu a reprezentat un start care să mă scoată foarte rapid din casă și din conștientizarea faptului că nu a dispărut virusul, ci doar condițiile menite să îi reprime puțin viteza de contaminare, nu am schimbat prea multe în rutina de activități până acum, mijloc de iunie, când am reînceput să mă bucur de prezența prietenilor pe o terasă unde ne simțim ca acasă.

Ce crezi că ar trebui să învețe un antreprenor din această situație pe care o traversăm #impreuna?

Prima lecție cred că trebuie să fie întocmirea unui plan de criză pe termen mediu-lung. Să înțeleagă că viteza de reacție este extrem de importantă. Să se mențină deschis oportunităților, să evalueze și să se autoevalueze permanent. Să-și permită să exploreze și să testeze continuu, nu doar piața pe care activează, să își mențină deschiderea pentru a se reinventa, dacă situația o va cere. Să fie mult mai atent la comunitatea clientelară pe care și-o creează și să facă tot posibilul să vină în întâmpinarea ei pentru că, iată, nu pentru prima dată, ni se dovedește cât de importantă este fidelizarea beneficiarului final al afacerii pe care o deținem, el devenind susținător activ al acesteia și cheia succesului pentru fiecare dintre noi.

Cum crezi că se va reIMAGINA flow-ul unui eveniment în offline post pandemie?

Dacă aș’ fi primit această întrebare acum o lună, aș’ fi avut câteva predicții. Din păcate însă, realitatea zilei de azi pare să o contrazică pe cea a zilei de ieri. Evenimentele deja au început să apară, adaptate condițiilor impuse, câteodată accentuate de grija organizatorilor de a-și acoperi toate zonele vulnerabile, dar noul flow nu pare să afecteze prea mult atitudinea consumatorului de evenimente astfel că, acopăr aici și următoarea întrebare, da, pare că am ieșit din pandemie fără prea multe lecții învățate, de parcă restricțiile erau menite să ne pedepsească, nu să ne ferească. Așa că acum atacăm toate lucrurile de care am fost privați în timpul celor trei luni, cu și mai mare relaxare ca înainte – aici mă refer strict la grija pe care ne-o acordăm în special nouă, dar și celor cu care intrăm în contact, la expunerea necontrolată pe premisa clasică „doar n-o să mi se întâmple tocmai mie! / e la fel de conștient ca mine, sigur e safe” – când asta denotă exact contrariul.

Author: reimagine