reIMAGINE Asociația Cu Alte Cuvinte

De vorbă cu Gabriela Nenciu, manager de proiect, și Cristina Pîrvu, coordonator de proiect și PR la asociația Cu Alte Cuvinte – „un mic laborator de literație și educație pentru diversitate.”

Cum a început povestea asociației Cu Alte Cuvinte?

Gabriela Nenciu: Am creat asociația Cu Alte Cuvinte în toamna lui 2016 pentru că ne-am dat seama cât de important e să avem o literatură pentru copii care le arată diversitatea lumii în care trăim. Așa că povestea asociației noastre a început cu… Povestea kendamei pierdute, prima carte ilustrată cu personaje rome din România, scrisă de Adina Rosetti și ilustrată de Irina Dobrescu. La rândul ei, această carte a fost inspirată din alte povești – cele ale unui grup de copii de la Centrul de Educație Alternativă din Ferentari. Asociația noastră e acum implicată și în alte proiecte, dar spunem în continuare povești despre diversitate.

De ce este important pentru viitorul adult ca el, copilul, să aibă drag de citit?

Cristina Pîrvu: Știm cu toții cât de important este să citim, să fim curioși, să ne documentăm, să învățăm continuu, pentru a putea fi conectați, pe de-o parte, la întreaga lumea și a avea perspective diferite asupra ei; pe de altă parte, pentru a putea fi capabili să filtrăm adevărul de fake news, care, într-o formă mai insidioasă, ne pot pune viața (a noastră sau a altora) în pericol, la fel ca o pandemie. De asemenea, lecturile, argumentele, mânuirea iscusită a discursului, în general, ne dau puterea de a ne apăra atunci când suntem nedreptățiți, de a ne revendica drepturile, de a ne face vocea auzită etc.

Îmi doresc totuși să răspund din altă perspectivă la această întrebare, și anume din perspectiva importanței cărților pentru copii care reflectă diversitatea lumii în care trăim. Trăim într-o societate și într-o lume eminamente diversă, iar cărțile pe care le citesc copiii trebuie să fie uși larg deschise către această realitate multiplă. Copiii din România trebuie să învețe de mici alteritatea, de orice tip ar fi ea, culoarea pielii, etnia, diferitele tipuri de familii etc, altfel riscăm să perpetuăm genul de comportamente pe care l-am văzut la colegii mei români, când eram studentă Erasmus la Bordeaux, acum 20 de ani, și care mă făcea să roșesc până-n vârful urechilor: ca să dau doar un exemplu, când trecea un student de culoare pe lângă ei, își dădeau coate și chicoteau de mama focului…

Poate fi învățat dragul acesta sau îl ai ori nu?

Gabriela Nenciu: Da, poate fi învățat, și de fapt eu cred că tuturor copiilor le place să citească, trebuie doar să întâlnească cărțile potrivite, și așa se vor îndrăgosti de citit. Eu am avut experiența aceasta cu nepoata mea, care are acum 2 ani și jumătate: am început să-i citim de când era foarte mică, de pe la 3 luni, și am fost uimiți să observăm că după o vreme părea să se bucure la fel de mult când era hrănită sau când i se citea. Acum îi citim în fiecare zi pentru că ne cere ea, iar după ce terminăm o carte, invariabil auzim: „Mai vreau!” Știe câteva cărți pe de rost, pe care și le spune câteodată singură – deci nu am nicio îndoială că dragul de cărți se poate învăța.

Credeți că un copil de etnie romă atunci când intră în contact cu o poveste acordă importanță faptului că personajele sunt mereu albe?

Gabriela Nenciu: Probabil că nu o face în mod automat, dar cu siguranță văzând numai personaje albe, atunci când oamenii din jurul nostru sunt atât de diferiți, va începe să se întrebe de ce și să se simtă marginalizat.

Cred de asemenea că trebuie să conștientizăm ce se întâmplă când copiii care aparțin unei minorități văd super-eroi care le seamănă: devin mai siguri pe ei pentru că se identifică mai ușor cu personaje care au calități pozitive, care îi inspiră și le dau curaj.

Mai este un aspect mai puțin vizibil, dar care a fost studiat și măsurat în științele sociale: copiii, în special cei care aparțin unei minorități, au rezultate școlare mai bune dacă au în jurul lor și persoane – model (role models) care vin din aceeași comunitate, cu care împărtășesc aceeași cultură. Ori de pildă când un copil rom se duce la școală are în general profesori neromi; atunci când deschide o carte, vede orice fel de personaje, dar nu rome; rar învață ceva despre istoria comunității lui – pe scurt, nimic nu îl reprezintă. Așa că, chiar dacă copilul nu conștientizează importanța diversității și a reprezentării într-o poveste, adulții au responsabilitatea de a-i spune astfel de povești.

Atâta timp cât o societate va fi împărțită în minorități versus majoritatea, ce șanse are diversitatea să ajungă un construct  pozitiv?

Cristina Pîrvu: Dacă vom avem parte în școală de o educație pentru diversitate (sau anti-discriminare), dacă  legea educației NU ne va interzice de acum încolo să facem distincția între gen și sex în școlile și facultățile din România, sau dacă vom introduce în programele școlare file din istoria romilor sau ale altor minorități etnice din țara noastră, atunci poate că nu vom mai gândi în termenii aceștia dihotomici, minoritate versus majoritate, eu versus celălalt, religia mea versus religia celuilalt șamd.

Diversitatea face parte din lumea noastră: natura și oamenii se bucură de ea. La fel și societatea românească este una diversă, iar constituția noastră garantează demnitatea umană, precum și egalitatea drepturilor. Din păcate pentru mine, am descoperit și m-am bucurat de diversitate, înțeleasă în sensul acesta, târziu, abia atunci când am studiat și am lucrat în alte țări, pe alte continente. Fără aceste întâlniri, prietenii, m-aș fi simțit mult mai săracă, chiar mai tristă. La rândul nostru, nu avem voie să eșuăm în a-i învăța pe cei care vin din urmă frumusețea diversității, dacă vrem să ducă o viață armonioasă și fericită.

Povestea kendamei pierdute – prima carte din România pentru copii cu personaje de etnie romă. Care au fost provocările acestui proiect și rezultatele?

Cristina Pîrvu: Au fost foarte multe provocări și în același am avut noroc cu caru’, cum se spune.

Provocări, pentru că nici eu, nici Gabriela nu mai lucraserăm până atunci la un proiect editorial, pentru că nu mai făcuserăm o campanie de strângere de fonduri internațională (cartea a fost finanțată în urma campaniei The New Storytellers, pe Indiegogo) și pentru că nu știam dacă vom găsi vreo editură care să o publice. În plus, în campania pe care o desfășuram, spuneam că vom dona 1000 de exemplare în școli, alături de un ghid cu activități de educație pentru diversitate. Desigur, pe atunci nu cunoșteam nici comunitățile de profesori și nu știam dacă vor fi profesori care vor dori să lucreze la clasă, pe baza acestei cărți.

De ce spun că am avut noroc? Pentru că, într-un fel sau altul, mai ales că am primit și sprijinul prietenei și colegei noastre, Magda Matache (cercetătoare și activistă romă), lucrurile s-au legat atât de frumos, încât cartea a fost și publicată, și distribuită în școlile din rețeaua Teach for Romania. În plus, a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea pentru copii și tineret 2018”.

Asta nu înseamnă că uneori, atunci când comunicăm despre această carte, ni se întâmplă să mai fim întrebate și când vom începe să “publicăm” cărți adevărate sau dacă personajele din carte “mușcă”…

Cum s-a modificat și adaptat activitatea asociației de când a venit peste noi pandemia?

Gabriela Nenciu: Majoritatea proiectelor noastre continuă, dar cel la care ținem probabil cel mai mult – Mă joc și învăț – un atelier de literație pe bază de cărți ilustrate pe care l-am început la școala generală din comuna Ciorogârla – a fost întrerupt. Vestea bună e că am găsit un mod de a-l relua în timpul verii: îl vom transpune total în online, iar copiii vor face lecții pe tabletă, via Zoom, printr-o platformă care permite crearea unor lecții interactive, foarte atractive.

La început, am fost un pic pierdute, dar ne-am gândit că e o ocazie de a gândi creativ, outside the box. Cred că învățarea online are un potențial enorm, pe care de abia începem să îl explorăm, așa că suntem foarte entuziaste.

Există planuri ca activitatea asociației să se extindă și la nivel internațional?

Cristina Pîrvu: Deocamdată nu ne gândim să extindem activitatea asociației la nivel internațional, însă lucrăm deja cu autori internaționali; de exemplu, în cadrul unui proiect care se numește Incubatorul de povești colorate, i-am avut ca invitați pe Jane Meyer (scriitoare și editoare din SUA), pe Michel Van Zeveren (autor și ilustrator din Belgia) și pe Nadine Brun-Cosme (scriitoare Franța). Plus, atât Gabriela și Magda locuiesc și lucrează în Boston, deci cu siguranță suntem foarte influențate în toate proiectele noastre și de literatura de specialitate americană (diverse children’s books, literație, activități de educație pentru diversitate). Adevărul este că eu sunt de formare francofonă, iar toate lecturile mele au fost preponderent din zona aceasta culturală, însă, de când am descoperit felul în care scriu și promovează americanii diverse children’s books și toată educația pentru diversitate, în general, nu pot decât să spun că I’m a big fan 😊

Cărțile tipărite versus cărți în format electronic – cine o să câștige?

Gabriela Nenciu: Toată lumea, dacă nu ne va mai fi teamă de formatul electronic! Sunt un mare fan al cărții tipărite și mai ales cărțile ilustrate pe care le promovăm și cu care lucrăm noi sunt superbe în print. Apoi este un întreg ritual legat de cartea ca obiect atunci când îi citești copilului, când poate să manipuleze cartea, să o ronțăie dacă vrea!

Pe de altă parte, aș vrea foarte mult să avem aceste cărți și în format electronic, ca să le putem folosi cu mai mare ușurință în această perioadă, în special în educație. Îmi doresc deci foarte mult ca editurile de carte pentru copii din România să găsească un mod creativ de a oferi aceeași carte în mai multe formate. Multe edituri din străinătate – e drept cu piețe de carte mult mai largi – o fac deja pentru că au înțeles valoarea diversificării online: aproape toate cărțile pentru copii din SUA sunt disponibile și în format electronic, iar în Franța am descoperit conceptul de carte ilustrată filmată (L’école des loisirs) și cel de carte interactivă (La souris qui raconte).

Statistic, cam peste tot în lume, cărțile în print rămân cele mai citite, așa că pledăm și pentru cele în format adaptat mediului online.

Oare nu chiar copiii ar putea fi cei mai buni scriitori în literatura pentru copii? 😊

Cristina Pîrvu: Eu consider că nu. O carte pentru copii nu înseamnă un text scurt cu limbaj simplu sau simplist, dimpotrivă, aș spune. Un text scurt, care să vorbească pe limba copiilor și care să conțină în același timp dozajul perfect de ritm, umor, diferite straturi de lectură, o „înțelepciune” a poveștii, fără ca această să fie în vreun fel moralizatoare sau didactică, și emoție, mai ales emoție, necesită foarte multă muncă din partea scriitorului. Nu mai vorbesc de ilustrațiile minunate care vin să completeze imaginarul scriitorului și care fac din cărțile pentru copii, mici bijuterii.

Însă, e de la sine înțeles că ei, copiii, sunt sursa de inspirație a cărților pentru copii, iar în proiectele noastre editoriale, autorii au lucrat direct cu copiii; ca să dau un exemplu, înainte de a crea Povestea kendamei pierdute, cele două autoare, Adina Rosetti și Irina Dobrescu au făcut o serie de ateliere cu copiii de la Clubul de Educație Alternativă din Ferentari, iar poveștile copiilor au inspirat-o pe Adina în mod direct. Unii dintre ei chiar s-au recunoscut în poveste, iar Maria, asistentă educațională de etnie romă de la Club este și zâna cea bună din carte.

Dacă cineva se hotărăște că vrea tare mult să facă voluntariat în cadrul asociației, ce pași ar trebui să urmeze și ce oportunități de voluntariat ar fi?

Gabriela Nenciu: Nu am formalizat niște pași de urmat pentru cei care ar vrea să facă voluntariat, dar așteptăm oricând mesaje entuziaste, fie pe pagina FB, fie prin site-ul asociației. Deocamdată, oportunitățile de voluntariat țin de comunicare, dar odată cu deschiderea școlilor, ne dorim să atragem în special voluntari interesați de ateliere creative cu copiii.

Cu alte cuvinte în 2021- ce urmează?

Cristina Pîrvu: Urmează o carte pentru copii despre istoria romilor (campania de fundraising este în plină desfășurare, iar cu această ocazie îi invităm pe cei care vor să intre cu noi în Poveste și în Istorie, să ne sprijine cu o donație pe platforma Swimathon) și o altă carte care pleacă de la scrisoarea Magdei Matache adresată nepotului ei, după modelul scrisorii adresate de scriitorul american și activist, James Baldwin, nepotului său.

În rest, vom continua din septembrie programul de literație pe baza cărților ilustrate, Mă joc și învăț, cu copiii din comuna Ciorogârla sau, în funcție de cum va evolua criza sanitară, vom crea cursuri de literație exclusiv online, printr-un program prin care sperăm că le vom putea da cât mai multor copii din comunități defavorizate tablete și acces la Internet.

Author: reimagine