reIMAGINE cu Dan Bujor

Dan Bujor – Bamboo Massage a fost inaugurat în anul 2011, de către terapeutul care a reușit nu doar să confere masajului cu bambus noi valențe, transformându-l dintr-o terapie de relaxare, într-una de remodelare a întregii siluete, ci să îl și perfecționeze într-o manieră unică, nemaiîntâlnită altundeva în lume.

De atunci și până în prezent, meniul de terapii al centrului s-a diversificat, alături de masajul cu bambus clasic și de cel la patru mâini, clienții putând alege dintr-o gamă diversă de terapii corporale și faciale, menite să răspundă oricărei doleanțe – de la masajul de relaxare și până la masajul terapeutic sau programele concepute special pentru cupluri, viitoare mirese sau femei însărcinate.

Viața ta este o poveste incredibilă despre „remodelarea” destinului. J Povestește-ne un pic care consideri că au fost momentele cheie care te-au făcut să fii Dan de azi.

În primul rând, deși sună ciudat, faptul că m-am născut într-o familie care a considerat că mai bine mă lasă să mă descurc pe cont propriu.

Știu că am folosit o formă romanțată de a spune că m-au părăsit, însă pentru evoluția mea, alegerea mamei mele de a mă abandona la 11 ani a fost un mare plus. Apoi, alegerea mea de a trăi pe străzi, dar și armata, sunt două dintre momentele care și-au pus amprenta frumos în evoluția lui Dan Bujor de azi. Și, deloc de neglijat, cancerul pe care l-am descoperit, la un moment dat, m-a zdruncinat zdravăn și mi-a schimbat perspectiva. Știi cum e… Nu pot spune că există un moment sau câteva momente punctuale, există o serie de momente, nu degeaba se spune că suntem suma faptelor noastre. Însă, din toate am ieșit cu o și mai mare poftă de viață și, mai ales, de a o trăi așa  cum simt. 

Și după obținerea multor specializări și urmare de cursuri ai ajuns la dezvoltarea unei veritabile terapii holistice. Cum poți obține acest efect complex prin masajul cu bambus?

Masajul cu beţe de bambus este un tip de masaj corporal, care implică manipularea ţesutului atât cu ajutorul beţelor speciale de bambus – rulare rapidă şi energică pe suprafaţa pielii, cât şi prin mişcări manuale care ajută la eliberarea tensiunilor şi îmbunătăţesc circulaţia.

De ce bambus și nu doar masaj sau masaj cu alt dispozitiv, să spunem?

Beţele de bambus folosite în masaj reprezintă practic porţiuni din tulpina plantei, tăiate şi şlefuite astfel încât să fie netede şi potrivite pentru efectuarea terapiei.

Bambusul se utilizează de mii de ani în procedurile de relaxare şi în cele terapeutice, în structura acestuia regăsindu-se o substanţă – silica (aceeaşi cu cea din corpul uman) – bogată în minerale, calciu şi magneziu, care susţine frumuseţea şi aspectul suplu, ferm şi tonifiat al pielii.

Rulate pe zonele care necesită remodelare – picioare, coapse, fese, abdomen, talie etc, beţele de bambus favorizează un drenaj limfatic instrumental superior tuturor celorlalte metode utilizate în centrele de înfrumuseţare sau spa-uri, eliminând atât toxinele din organism, cât şi surplusul de apă responsabil cu volumul mărit al membrelor şi cu aspectul denivelat al pielii.
Beţele de bambus reprezintă cele mai indicate instrumente pentru dizlocarea celulelor adipoase şi pentru reducerea stratului de grăsime. Cu ajutorul lor, terapeuţii pot pătrunde mai adânc în ţesutul adipos, diminuându-i volumul şi reconturând astfel silueta în timp record. Nicio altă metodă de remodelare corporală non-invazivă nu se poate mândri cu asemenea rezultate. Eu lucreaz cu 6 tipuri de beţe de bambus de diferite dimensiuni şi circumferinţe (de la cele foarte subţiri potrivite masajului pe un ţesut dens şi până la cele groase, ideale pentru masarea în deplină siguranţă a zonelor varicoase), pe care le alternez în funcţie de particularităţile individuale şi de nevoi: tipul de ţesut şi calitatea acestuia, gradul de celulită, problemele cu care se confruntă fiecare persoană în parte (vene sau capilare fragile etc) sau sensibilitatea cutanată.

Cât de mult contează școala vieții în dezvoltarea unui business de succes?

Eu înțeleg prin școala vieții inteligența emoțională. Aceasta este, cred eu, pe de o parte înnăscută, ca dar divin, dar și crescută de experiențele prin care treci. Nu știu dacă sunt unul dintre norocoșii care s-au născut cu ea, Doamne ajută, însă știu sigur că-s un om care și-a dezvoltat-o din perspectiva experiențelor avute de-a lungul timpului. Apropos de succesul unui business, nu vreau să emit aici clișee de valoare, însă, eu cred că secretul succesului într-un business rezultă dintr-o combinație de muncă, determinare, continuă perfecționare, și da, ceva inspirație. Aaaa… și să nu uit, foarte important și extrem de real: ca să ai succes, chiar trebuie să-ți placă ce faci.

Cum ți s-a schimbat viața de când a început pandemia?

Știi cum e… Eu sunt un om pozitiv și aș vrea să mă păstrez așa. Sigur, aș putea înșira aici o sumedenie de chestiuni negative care mi-au dat viața peste cap, însă prefer să fac abstracție de ele și să mă concentrez pe acele chestiuni pozitive care mi-au bucurat viața. În primul rând, am experimentat un sentiment mai mare de grijă pe care îl au clientele mele vizavi de mine, apoi am avut timp să stau mai mult cu iubita mea, Denisa, am reușit să-mi organizez ceva mai bine viața, să fac mișcare, mi-am dat seama că atenția față de alimentație ar putea fi decisivă în lupta cu virusul, motiv pentru care am fost ceva mai atent asupra acestui aspect. Și, un alt mare plus, pe care chiar aș vrea să-l rețin pentru mult timp, de acum înainte, este faptul că pandemia aceasta m-a ajutat să trăiesc mult mai în prezent, iar acest lucru este cu adevărat un plus. Este incredibil să descoperi cât de interesant este să conștientizezi când bei apă, când te speli pe mâini, când deschizi ușa, când duci mâna la nas și așa mai departe.

Ce ți-a lipsit cel mai mult în acea perioadă de #StaiAcasa? Un om, un gest, un loc, șamd.

Clar și fără doar și poate întâlnirile cu pacientele mele mi-au lipsit. Am avut acea perioadă de lockdown când am avut centrul închis și nu a fost deloc comod. Însă, revin la acest optimism al meu, aproape proverbial, și spun că au existat și ceva lucruri bune din povestea aceasta. Timpul pentru mine și familie, ar fi unul dintre ele.

Când vom ieși din pandemie, cum crezi că vom fi? Cu ce învățăminte crezi că ar trebui să rămânem în urma acestei perioade?

Pentru că vreau să fiu sincer, o să spun cum îmi doresc să fiu eu. Despre cum vom fi, din păcate, nu cred că am o opinie foarte bună și n-aș vrea să stric zen-ul, am energie bună de transmis, prin masajul cu bambus, clientelor care mă așteaptă după ce termin acest interviu. 🙂 Eu îmi doresc să fi învățat că nimic nu poate fi cu adevărat prevăzut, că Universul are planurile lui și mai bine ne-am bucura de viață și am acționa decât să ne pierdem timpul cu planuri pe termen lung. Am mai învățat că sunt unic responsabil pentru chestiunile pe care le fac și că stă în puterea mea să-mi fac bine. Am mai învățat că pozitivul trebuie să fie o stare de fapt, nu doar o declarație. Am învățat că prin dăruit crești. 

Author: reimagine