Ținutul de Nicăieri, 4

O Realitate

Simți mângâierea zâmbetului doamnei fără vârstă și văzu cum pumnalul se prechimbă într-o spadă, cu mâner încrustat cu topaze și cu niște litere ciudate sculptate într-un oțel ce părea că vorbește la fiecare atingere a luminii.

“Te poți întoarce acum doar ca să revii” se auzi o voce și dintr-o dată claxonul unui bolid de viteză o făcu să deschidă ochii.

“Traversăm azi, domnișoară….?”…. se auzea în urma ei.

E cineva în capul meu dar nu știu cine, gândi Elena grăbind pasul pe trecerea de pietoni. Cam au dreptate oamenii ăștia care îmi spun că sunt în lumea mea, continuă gândul să îi vorbească. E drăguț acolo își mai zise ea și cu un zâmbet poznaș în colțul gurii își îndreptă privirea către clădirea din fața ei. Office building-ul deschis recent în capitală, cu spații verzi pentru fumat și o sculptură dintr-un aliaj arămiu care înfățișa doi armăsari înlănțuiți într-un dans al modernismului părea că îi dă bună dimineața la fiecare oglindire a soarelui în marea de sticlă ce îmbrăca fațada.

Bună dimineața clădire, spuse Elena, în timp ce salută dintr-un gest scurt și rapid portarul care îi zâmbea ca în fiecare zi, la ora șapte dimineața. Salutul acesta devenise de-a dreptul un ritual în cei doi ani de când compania pe care o conducea își mutase sediul. Ca în fiecare a doua Joi din lună, de șapte ani, la ora zece începea ședința de board și, ca în fiecare joi, Elena avea temele pregătite: revizuirea principalilor indicatori din balance score card, evaluarea de programe, realizat versus target, planning și ajustări pentru luna următoare.

Îi plăcea tare mult să ajungă dimineața, să inspire aerul proaspăt al dimineții și să bea în concertul păsărilor rătăcite între ziduri prima cafea din zi. Își revizuia corespondența, își verifica întâlnirile din calendar, stabilea task-uri pentru directorii din operațional cu aceeași pasiune cu care evada week-ed-urile în pădurile neumblate alături de ființa necuvântătoare care îi devenise cea mai bună prietenă. Nu înțelesese niciodată cum unii se puteau sătura de <job>. Poate era doar norocoasă, gândise ea la momentul la care a hotărât să pună această nelămurire într-un sertăraș al minții pentru a fi analizat mai târziu.

Oare au schimbat cafeaua? Gândi ea în drumul spre sala de ședință. Parcă nu mai este atât de aromată…

Ședința începu ca de obicei cu prezentarea ei. De data aceasta trebuiau revizuite costurile de mentenanță care conform ultimului raport, pe care Elena îl realizase împreună cu echipa tehnică de teren și nu cu managerul de producție care refuzase revizuirea pe motiv că așa funcționează piața, escaladaseră limitele impuse în bugetarea anuală.

“Ca un rezumat al celor expuse până acum am identificat împreună cu Robert, știți șeful echipei tehnice de pe zona de Sud, o variantă în care putem reduce costurile cu 50% prin instalarea unui dispozitiv de protecție pe fiecare dispozitiv din teren. Investiția se va recupera în 4 luni de la instalare”, își încheie ea expunerea simțind dincolo de zâmbetul directorului de producție toate pumnalele din lume…

Urmară apoi întâlnirile cu clientul principal care solicita scăderea tarifelor. Întalnirea se încheie în jurul amiezii cu promisiunea unor tarife revizuite și cu o creștere de volum a cifrei de afaceri. După ce schimbă câteva cuvinte cu directorul de vânzări își aruncă un ochi pe ceasul dăruit de bunica sa, zâmbi văzând cameea cu care își petrecuse copilăria, și observă cum seara începea deja să o salute. După cafeaua de dimineață era momentul ei preferat – un spectacol de teatru, muzică live cu cea mai bună prietenă din facultate sau o fugă pâna la prietena necuvântătoare erau doar câteva idei care îi treceau prin minte. Doar că în această joi Elena nu își dorea decât să se cufunde în cartea de povești pe care abia o cumpărase așa că se îndreptă spre casă, ignorând zumzetul aglomerației, claxoanele nervoase și peisajul gri. Abia aștepta să vadă ce a făcut împărăteasa fără împărăție…

Noaptea se așternu pe nevăzute și învăluită de stele și sub ochiul vigilent al lunii pline deschise cartea cu povești… nu prea înțelegea împărăteasa noastră cum a rămas peste noapte fără împărăție dar se hotărî să caute sfatul celei care o adusese pe lume. Cu un nou suflu îmbrăcă hainele slujnicei și purcese pe cărarea care ducea spre coliba mamei Elena… o cheamă ca pe mine mai trecu prin mintea ei înainte ca pleoapele să se închidă…

de Monica Măgureanu

Author: reimagine