Scrisori, Oglinzi

Dragă Me

Îmi aduc aminte și acum plecarea ta, sau a fost a mea? Era un vânt domol în port dar primele semne ale furtunii își dădeau ghes printre pleoapele mele. Mi-ai spus atunci că oglinzile sunt diferite de oameni, e nevoie de o distanță apreciabilă între ele pentru a se vedea cu adevărat. Nu am înțeles atunci, doar era furtună iar vântul cel pașnic nu putea răzbate prin noianul de nori…

Am înțeles de curând ce voiai să spui și am deschis primele scrisori pe care mi le-ai trimis când ai ajuns la destinație. Le-am păstrat pe toate dar la ce bun să le deschid, oglinzile își scriu scrisori? Așa gândeam… De fapt abia atunci când am înțeles că o oglindă nu poate să se oglindească în oglindă am rupt sigiliul primei scrisori… Au căzut cioburi pe podea, așa de mult timp trecuse, și primele cuvinte s-au oglindit în mine…

Draga mea oglindă, pentru furtuna pe care ai adus-o astăzi pot să îți spun că am descoperit după mulți ani procedeul corect de a te privi. Obișnuiam să mă uit dacă îmi stă bine părul sau dacă se asortează veștimentele de zi dar nu vedeam sau, mai bine zis, nu mă vedeam. Acum te văd… știi… chiar te văd…

Aș vrea să îmi spui ce faci? Acolo plouă sau soarele zâmbește ghiduș în spatele norului simpatic pe care l-am trimis spre tine? Cum sunt oglinzile acolo? Ele văd sau încă oglidesc uitatul?

Aici e soare puțin umbrit de dor… oare cum ar arăta un emoticon pentru dor, o să mă gândesc până la următoarea scrisoare…

Te îmbrățișez,

Me

o scrisoare de Monica Măgureanu

Author: reimagine