Despre

Ne-am inspirat din contextul și vremurile actuale, din activitatea noastră profesională dar mai ales din ceea ce ni se întâmplă tuturor. Da, stăm acasă dar am ales să ne reinventăm, să folosim timpul pe care l-am primit pentru a începe acest proiect. #reIMAGINE #impreuna este proiectul inițiat de echipa de super eroi pe care o cunoașteți de 10 ani drept Pandorra Story Style dar este, înainte de toate, o invitație adresată tuturor de a își folosi imaginația, creativitatea și experiențele personale într-un mod constructiv.

Am invitat alături de noi prieteni cu care ne-am întâlnit pe drum și vă adresăm tuturor o invitație la imaginație și creativitate. O invitație de a juca ce cărți avem în mână, de a continua drumul chiar dacă peisajul s-a schimbat, cel puțin pentru moment. Într-un context în care nu putem controla circumstanțele exterioare avem și posibilitatea să reinventăm sau să ne reinventăm, să învățăm din ceea ce ni se întîmplă și să împărtășim și altora. Prietenii reIMAGINE vă împărtășesc din viața trăită nu citită și vă invităm să faceți același lucru.

Ne puteți transmite gândurile voastre, ne puteți împărtăși cum v-ați reinventat, cum v-ați reimaginat o zi de luni, poate, rețeta de care v-ați adus aminte sau cum vă petreceți timpul liber, cine v-a inspirat sau ce carte ați mai citit și, cu acordul vostru, vom împărtăși și altora pentru că #impreuna se poate si de acasă.