Lecții despre compasiunea de sine de la Dr. Kristin Neff și Gabor Maté
Am avut ocazia recent să particip la o discuție între Dr. Kristin Neff și Gabor Maté, în cadrul comunității Compassionate Inquiry, o discuție plină de momente de conștientizare pentru mine personal. Am primit ulterior un articol intitulat „Transforming Trauma” (Transformarea Traumei) scris de Dr. Neff, un articol la care tot revin în ultimele săptămâni. Tema acestuia aduce în prim plan compasiunea de sine ca și catalizator în transformarea traumei, ca și balsam de vindecare pentru rănile profunde și cicatricile emoționale.
În psihologia budistă, compasiunea este una dintre cele patru Brahmaviharas, sau atitudini sănătoase, care contribuie la bunăstarea psihologică. Celelalte trei sunt blândețea, bucuria de a empatiza și ecuanimitatea. În timp ce blândețea este „dorința ca toate ființele să fie fericite”, compasiunea este dorința ca toate ființele să fie libere de suferință. Compasiunea apare atunci când iubirea se întâlnește cu suferința, făcând din suferință o condiție prealabilă pentru compasiune. Cu toate acestea, este adesea o provocare să ne recunoaștem suferința, mai ales atunci când ruminăm despre probleme, pierzând contactul cu simpla experiență a durerii emoționale. Aici este locul în care mindfulness-ul joacă un rol important – ne ajută să ne deschidem la durerea emoțională, declanșând un răspuns plin de compasiune. Starea de mindfulness este fundamentul compasiunii, deoarece stimulează conștientizarea experiențelor prezente cu acceptare. Compasiunea de sine, la rândul ei, este inima mindfulness-ului, concentrându-se pe acceptarea celui care trăiește experiența și, în același timp, fiind prezent cu blândețe alături de suferința acestuia.
Poate unele persoane ar putea privi compasiunea de sine ca fiind un fel de “a ne plânge de milă”, dar este de fapt un catalizator puternic al schimbării. Compasiunea de sine implică acordarea de îngrijire și sprijin în timp ce se cere un tratament echitabil, fără a te simți inferior sau supus. De altfel, compasiunea de sine este esențială pentru susținerea compasiunii față de ceilalți. Validându-ne acceptându-ne propria suferință, suntem mai bine pregătiți să răspundem adversităților. De multe ori, compasiunea de sine este adesea confundată cu iubirea de sine narcisică, dar cercetările indică altfel. Compasiunea de sine implică deschiderea către eșec, confort și auto-îmbunătățire, independent de evaluarea socială. Această distincție este crucială pentru supraviețuitorii traumei care își reconstruiesc sentimentul de sine.
Dr. Neff subliniază importanța de a ne trata cu aceeași bunătate și înțelegere pe care le-am oferi unui prieten drag în momente de suferință. Îmbrățișând compasiunea de sine, indivizii pot crea un spațiu sigur și hrănitor în ei înșiși, permițând vindecării să se întâmple
Câteva reflecții personale despre compasiunea de sine
Compasiunea de sine este o noțiune care rezonează profund cu mine. Cu toate acestea, pe măsură ce ofer spațiu introspecției, nu pot să nu observ natura ei oarecum paradoxală. Deseori ajungem în situația (eu sigur am făcut-o) în care ne punem presiune pe noi înșine să arătăm această compasiune, adăugând inconștient straturi de stres și anxietate în ființa noastră deja împovărată. Vizionand videoclipul lui Kristin despre energia compasiunii de sine ceea ce mintea mea eticheta drept paradox a devenit un status quo. Nu este vorba doar de a fi vulnerabil și de a accepta asta, deși acestea sunt aspecte cruciale. Compasiunea de sine înseamnă și a pune limite, a spune nu altora pentru a ne spune da nouă înșine, a ne apăra cu hotarăre și fermitate propria stare de bine. Este un echilibru delicat între blândețe și putere, tandrețe și fermitate. A naviga între acești poli este locul în care se află compasiunea de sine, un dans între a ne hrăni și a ne proteja propria demnitate și valoare.
Experiența personală
Reflectând la experiența mea personală, am recunoscut modul în care criticul meu interior mi-a alimentat căutarea înverșunată a perfecțiunii, ducând la epuizare fizică, emoțională și la neglijarea nevoilor mele de bază. Crescând, am învățat să echivalez valoarea mea cu realizările, izvorând din dorința mea de a îmi impresiona parinții, cum altfel decât excelând din punct de vedere academic. Această convingere că nu sunt suficient de bună sau că nu am valoare decât atunci când muncesc neobosit s-a înrădăcinat adânc în mine, umbrindu-mi capacitatea de compasiune pentru propria mea persoană.
Îmi amintesc de o perioadă în care lucram ore îndelungate, neglijându-mi nevoile și reproșându-mi că nu am compasiune față de mine doar că aceasta se traducea din nou într-un “a face” – nu faci lucruri pentru tine, nu ai grijă de tine, nu ai fost acolo unde erau prietenii tai…ma certau gândurile – pe când a avea compasiune este despre a fi cu mine chiar și atunci când nu fac.
Mi-am dat seama că de fapt punând compasiunea față de mine însămi pe un check list era tot o idee îmbrăcată diplomat de criticul meu interior, care m-a salvat, pe bună dreptate, din multe situații în care posibilitatea de a alege altceva era un zero absolut. În acel moment eram atât de obosită, epuizată încât am reușit să mă ascult pentru că, așa cum spune Almaas, acel “ceva” din mine mă iubea atât de mult încât a recurs la măsuri extreme – somatizări (am primit „cadou” un talus fracturat), situații menite să mă oprească din a face, situații care au venit cu durere, suferință, furie, frustrare, dezamăgire, tristețe. Am recunoscut într-un final cât de important este să îmi ascult corpul, cât de important este să ma opresc pentru a avansa, așa cum un alt profesor drag, Georges Colleuil, spunea.
Deci?
Pe măsură ce navigăm în călătoria noastră de a redescoperi compasiunea de sine, este esențial să cultivăm atenția față de propria persoană. Când ne confruntăm cu o stare de presiune sau inadecvare, ne putem opri și ne putem verifica intențiile. Practicând compasiunea de sine, ne validăm durerea, ne recunoaștem umanitatea comună și ne oferim aceeași bunătate pe care o oferim celorlalți.
Dacă ne simțim constrânși, anxiosi sau presați, să investigăm intenția din spatele acțiunilor noastre și să ne întrebăm: „De ce am cu adevărat nevoie în acest moment?”
Să ne amintim sau reamintim constant – compasiunea de sine începe cu acceptarea și bunătatea față de sine, o călătorie care se desfășoară cu răbdare și multă, multă practică.
Să fie cu inspirație,
Monica
