…alături de Spânzuratul din Tarotul de Marsilia, în cadrul oferit de Referențialul Arhetipurilor Personale
Îmi pare rău… dar… nu m-ai întrebat, am pierdut noțiunea timpului, am crezut că așa este mai bine…
De câte ori nu ne-am găsit în această situație în care auzeam cuvintele dar nu simțeam onestitatea sau autenticitatea lor?
De câte ori nu am trăit și experiența celui care trebuie să își ceară scuze, simte să își prezinte regretul dar reacția persoanei căreia i le adresăm ne dezarmează total din demersul nostru?
Așa cum spune Dr. Harriet Lerner suntem de cele mai multe ori răniți sau lezați mai mult de eșecul celeilalte persoane decât de fapta în sine. Adevărat, veți spune, sunt fapte și fapte….
Dacă în cazul unor incidente independente de voința noastră s-ar putea să ne descurcăm mai bine cu scuzele, altfel ne vom simți atunci când suntem conștienți de contribuția noastră la situație, eveniment, context. Spânzuratul, arcanul XII din Tarotul de Marsilia, evocă noțiunile de eliberare și încredere și ne invită la schimbarea perspectivei.
Ce perspectivă? Ce eliberare?
Pe de o parte ar trebui să avem în vedere că scuzele nu sunt pentru situația în ansamblul ei ci pentru contribuția noastră la aceasta. Interesant că primele cuvinte care ne trec prin cap sunt Îmi pare rău pentru această situație… Să nu uităm că ceea ce se întâmplă după ce ne-am cerut scuze este mai important decât rostirea cuvintelor necesare. De asemenea, de multe ori, ne cerem scuze din motive egoiste, din dorința de a ne elibera de vina pe care o simțim. Nu întâmplător aceste scuze au efectul contrar și pot degenera chiar într-o ceartă…
Pe de altă parte a lucra cu Spânzuratul modalitatea în care reînvățăm să cerem iertare ne poate conduce la un travaliu personal de iertare de sine.
Ce înseamnă acest lucru? Uneori rămânem fără cuvinte, legați de mâini și de picioare, suspendați în timp, uneori datorită resentimentelor, alteori datorită culpabilizării. Ce ar fi dacă am scoate mâinile de la spate, ne-am metamorfoza în acrobați abili (poate în Acrobatul din Tarotul de Marrakech, creația lui Georges Colleuil) și am încerca să privim situația si din alt unghi?
Atât resentimentul cât și vina (culpabilizarea) ne țin blocați, mențin legătura. Ori pentru a ierta cu adevărat trebuie mai întâi de toate să ne iertăm pe noi înșine. Să ne detașăm de atașamentele EGO-ului, să ducem acea muncă interioară cu noi înșine necesară restabilirii încrederii în noi. Și această încredere vine cu asumarea faptului că prezentarea scuzelor nu înseamnă în mod necesar obținerea iertării. Este o nevoie normală să așteptăm iertarea dar dacă vom presa prea mult pentru a o obține vom scădea valoarea unei scuze sincere, spuse cu cele mai bune intenții.
În spiritul invitației de a ne detașa de atașamentele EGO-ului, Spânzuratul ne mai adresează o invitație – O scuză bună nu este despre voi, spune Dr. Harriet Lerner.
Însă, adaug eu, o scuză autentică este un prim pas în a învăța iertarea.
Închei cu o definiție a unei scuze autentice oferite de John Kador, în cartea sa Effective Appology: “O scuză autentică presupune asumarea responsabilității pentru un prejudiciu adus celuilalt, exprimă regretul sincer și promite să nu se mai repete. Atunci când este posibil aceasta va include și un posibil remediu al situației create”.
