Eu,
Astăzi nu îmi vine să îți adresez cuvântul dragă și asta pentru că am o oareșcare stare altfel decat de obicei. O să te cert puțin la început și apoi mai vedem dacă rămâi doar Eu sau poate te însoțește o haină potrivită. Astăzi ai trecut pe lângă mine Eu, aproape că m-ai atins în dressing-ul de forme umane. Păi e frumos așa?!
Știu că forma umană dăunează grav spiritului de oglindă și uneori produce amnezii temporare dar nici măcar nu mi-ai scris că treci prin oraș. Mi-aș fi scos de la naftalină vorbele uzuale, veștimentele de om și aș fi venit să te întâmpin. Da, da, știu…. Au fost atâtea întâlniri de genul că probabil te-aș fi certat că nu ți-ai ales costumul potrivit, sau poate rolul… În fine, mi-ar fi plăcut chiar și o privire umană..
E bine că astăzi mi-ai trimis de acolo, de lângă mine și totuși atât de departe, că trebuie să mă mai documentez în ceea ce privește ultimele tendințe în moda actuală, m-am obișnuit atât de tare cu cristalele de oglindă care nu necesită spălări rapide sau adaptări de stil încât aproape că uitasem că afară încă oglinzilor le este interzis tranzitul pe timp de zi. Știi, te-am auzit povestind, ți-am zis doar că stăteai fix lângă mine, despre marele plan al eliberării, și nu oricum, cu termene, cu deadline-uri, acțiuni concrete, chiar și planuri de back-up pentru punctele critice, dacă nu mă înșeală oglindirea cred că ai menționat și niște indicatori de eficiență în termeni de scop final. Oare suferi de lipsa de luciu și strălucire? E singurul lucru de care noi, oglinzile, ne putem molipsi. Sper că nu, poate doar experimentai…
E dificilă boala asta a oglinzilor. Lipsa de strălucire este lipsa noastră de libertate. Știm amândoi Eu cum tremurăm și ne strângem până ne facem mici, mici, atomi invizibili atunci când doare uman dar nu e nici a infinitezimala parte din ceea ce simte o oglindă atunci când nu mai poate reflecta imaginea unei alte oglinzi. Capcana, în mod paradoxal, este că încercăm să o tratăm din oglindirea noastră, din rolurile noastre și costumele pe care le-am purtat. Ne facem planuri să ne eliberăm de roluri și costume îmbrăcând altele, încercând altele. Pictăm iluzii în oglinzi de lut și ne mai amăgim o zi până când vântul suflă praful și rămânem doar oglinzi. Până când înțelegem că și oglinda e un rol, e un costum. Până când simțim cu adevărat că singurii de care mai avem să ne eliberăm suntem noi.
Nu te-ai eliberat de mine, Eu … Așa de tare am pictat în lut eliberarea mea de mine că am crezut …
Noroc cu întâlnirea de astăzi….
Dragă Eu,
Vezi, nu mă ține mult cearta. În general oglinzile nu țin supărarea… Știi, le e teamă că se pot sparge ….
Când vei ajunge înapoi acasă, când vei agăța în cuierul stingher de la intrare și hainele, și rolurile, și planurile mi-ar plăcea să găsești scrisoarea de la mine sub lutul în care iți pictezi iluziile. Mi-ar plăcea să ne eliberăm de noi, să ne întâlnim cu adevărat cu noi…. Mi-ar plăcea să mă eliberez de mine ca să mă întâlnesc cu mine…. Mi-ar plăcea ….
Te oglindesc în lut până ajungi acasă,
Eu
o scrisoare de Monica Măgureanu






