Curs Tarot și Dezvoltare Personală, metoda RAP

Încarc Evenimente

Curs de Dezvoltare Personală si Tarot 

Metoda Referențialul Arhetipurilor Personale și simbolistica arcanelor majore din Tarotul de Marsilia

Când are loc cursul?

22-23 Ianuarie, zilnic 10:00-18:00, online via zoom.us, vă invităm într-o călătorie de descoperire de sine alături de Referențialul Arhetipurilor Personale și cadrul simbolic oferit de Tarotul de Marsilia.

Tarotul a început să fie folosit în cabinetele de psihoterapie și în sesiunile de dezvoltare personală sau coaching începând cu a doua jumătate a secolului XX. Astăzi mulți terapeuți, indiferent de formarea acestora, folosesc tarotul ca un instrument prin care pot observa interacțiunile între conștient și inconștient.

Cunoscutul psihanalist, Carl Jung, aproba folosirea cărților de tarot prin care, considera el, putem accesa inconștientul. Pentru acesta cărțile de tarot reprezintă o modalitate ușor accesibilă de a reprezenta arhetipurile umanității.

Ce este Referențialul Arhetipurilor Personale?

O metodă de autocunoaștere și un instrument util în lucrul cu oamenii care îmbină terapia prin simbol, arhetipurile prezente în cele 22 de arcane majore.

Referențialul Arhetipurilor Personale este o metodă creată de Georges Colleuil, psihoterapeut, filozof, scriitor, regizor și pasionat de simboluri. Această metodă proiectivă oferă un cadru pentru cunoașterea de sine și un instrument util pentru acompanierea celor care pornesc pe acest drum.

La acest moment metoda este folosită de specialiști în domeniul resurselor umane, psihoterapeuți, consilieri de dezvoltare personală, coachi în țări precum Franța, Belgia, Elveția, Maroc, Spania, Italia, Canada, America Latină și multe altele.

Pentru a compune Referențialulul Arhetipurilor Personale, matematic și pe baza datei aniversare, vom calcula 14 arcane corespondente zonelor personalității, misiunii, resurselor etc.

Personalitate, căutari, provocări și resurse, proiecte personale și parentale, interdicții sau conflicte psihice inconștiente, iată câteva dintre aspectele la care ne putem cel puțin uita în cadrul oferit de această metodă.

Găsim ilustrate în arcanele din tarot marile concepte ale psihanalizei și psihologiei moderne. Acest lucru susține dimensiunea psihologică a tarotului și forța terapeutică a simbolurilor.

Referențialul oferă cadrul în care secretele (cuvântul arcan cu pluralul arcana provine din latinescul arcanum care înseamnă secret) se dezvăluie în mod simbolic și prin proiecție celui care pășește pe acest drum.

Nu este însă vorba despre secrete exterioare propriei ființe cât despre ceea ce literatura de specialitate numește inconștient. Însăși semnificația cuvântului simbol, din grecescul symbalein – a pune împreună, completează tabloul și oferă cheia pentru terapia prin simboluri.

A înscrie simbolul în viața personală este o cale terapeutică.

Structura Cursului

În cadrul modulelor introductive în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale vom studia:

👉Simbolistica arcanelor majore din Tarotul de Marsilia

👉Modalitatea de calcul și semnificația zonelor 1 – 12

👉Cum calculăm şi pregătim un Referenţial

👉Primele baze de lucru și interpretare

Atelierul este susținut de către Monica Măgureanu, Coach Sistemic, Consilier de Dezvoltare Personală, Practician și Formator agreat de Școala Internațională Georges Colleuil în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale.

Costul Cursului: 750 RON

Înscrieri și detalii: mihaela@pandorrastyle.ro

Termene si condiții

În cazul în care, din cauza unor motive personale, participanții doresc să se retragă de la curs ulterior achitării taxei, vor anunța acest lucru în scris la adresa de email mihaela@pandorrastyle.ro, caz în care se vor aplica următoarele reguli:

– în cazul în care solicitarea de retragere de la curs este transmisă pe email cu până în 14 zile calendaristice, inclusiv, înainte de începerea propriu zisă a stagiului, suma achitată va fi restituită în proporție de 50%.

– în cazul în care solicitarea de retragere de la curs este transmisă pe email în intervalul de 15 până la 30 de zile calendaristice, inclusiv, înainte de începerea propriu zisă a stagiului, suma achitată va fi restituită în proporție de 70%.

– în cazul în care solicitarea de retragere de la curs este transmisă pe email într-un interval de peste 30 de zile calendaristice înainte de începerea propriu zisă a stagiului, suma achitată va fi restituită integral.

– în cazul în care participantul dorește să se retragă de la stagiu într-un interval mai mic de 14 de zile calendaristice înainte de începerea propriu zisă a stagiului, inclusiv în ziua stagiului, suma achitată nu poate fi restituită și va fi reținută integral de către organizator.

În situații excepționale (de exemplu boală gravă), se poate solicita restituirea integrală a taxei, condiționat de prezentarea de documente în sprijinul cererii. Organizatorul este îndreptățit să decidă unilateral de la caz la caz dacă suma se restituie participantului.

Dacă numărul de participanţi este prea mare pentru un stagiu, organizatorii vor propune o listă de aşteptare pentru un alt stagiu.

Prin transmiterea pe e-mail mihaela@pandorrastyle.ro a solicitării de înscriere participanții confirmă că au luat la cunoștință condițiile de participare așa cum sunt ele prezentate mai sus.

Organizator:

Pandorra Dreams SRL, CUI: 34149113, J23/3824/2020, Balotesti, str. Viselor nr. 1, Vila 64, jud. Ilfov

Informații la:

Referențialul Arhetipurilor Personale ( Le Référentiel de Naissance ) este creație Georges Colleuil și este înregistrat la Institutul Național al Proprietății Industriale din Franța sub numărul 063425574.

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Go to Top