from reIMAGINE

către mine, Eu

Dragă Eu,

Îmi aduc aminte și acum plecare ta sau a fost a mea? Era un vânt domol în port dar primele semne ale furtunii își dădeau ghes printre pleoapele mele. Mi-ai spus atunci că oglinzile sunt diferite de oameni, e nevoie de o distanță apreciabilă între ele pentru a se vedea cu adevărat. Nu am înțeles atunci, doar era furtună iar vântul cel pașnic nu putea răzbate prin noianul de nori…

Am înțeles de curând ce vroiai să spui și am deschis primele scrisori pe care mi le-ai trimis când ai ajuns la destinație. Le-am păstrat pe toate dar la ce bun să le deschid, oglinzile își scriu scrisori? Așa gândeam..De fapt abia atunci când am înțeles că o oglindă nu poate să se oglindească în oglindă am rupt sigilul primei scrisori… Au căzut cioburi pe podea, așa de mult timp trecuse, și primele cuvinte s-au oglindit în mine…

Draga mea oglindă pentru furtuna care ai adus-o astăzi pot să iți spun că am descoperit după mulți ani procedeul corect de a te privi. Obișnuiam să mă uit dacă îmi stă bine părul sau dacă se asortează veștimentele de zi dar nu vedeam sau, mai bine zis, nu mă vedeam. Acum te văd… stii… chiar te văd…

Aș vrea să îmi spui ce faci? Acolo plouă sau soarele zâmbește ghiduș în spatele norului simpatic pe care l-am trimis spre tine? Cum sunt oglinzile acolo? Ele văd sau încă oglindesc uitatul?

Aici e soare puțin umbrit de dor…oare cum ar arata un emoticon pentru dor, o să mă gândesc până la urmatoarea scrisoare…

Te îmbrățișez,

Eu

PS – ție îți mai este din când în când dor de tine?

#reimagine #impreuna cu Monica Măgureanu, alias amazing amazon

Abonare Newsletter

Fii la curent cu cele mai noi articole de răsfoit