Spectacol Poveștile Arcanelor – Luna

Încarc Evenimente

Spectacol Poveștile Arcanelor – Luna

V-ați gândit vreodată ce reprezintă fiecare Arcană în parte? De ce simbolul diferă de la carte la carte?

Pe 11 Septembrie 2022 vom pleca într-o călătorie în lumea cărților unde vom afla povestea arcanului cu numărul XVIII – Luna.

Spectacolul

Se spune că în urmă cu mult timp, într-o Italie a prinților, un om a creat un joc de cărți care era menit să spună povești. Cel care pierdea jocul trebuia să distreze participanții cu o nouă poveste, întotdeauna mai creativă, mai colorată și inspirată din cărțile care au căzut pe masă.

Cu trecerea anilor, oamenii s-au inspirat și au început să ghicească viitorul folosind același set de cărți, devenind unul dintre pilonii artei divinatorii din Occident. Astăzi acest joc se numește tarot, iar cărțile, cărțile menită să spună atâtea povești se numesc arcane.

Alături de Isabelle Nadolny, vom încerca să le aflăm misterul, să înțelegem ce se află în spatele acestor alegorii, simboluri, reprezentări ale unor momente cheie din viața omului precum iubirea, moartea, trădarea sau pasiunea.

Cu cea de-a 18 arcană, Luna, intrăm pe tărâmul nopții, un timp al imaginației și al viselor, al trezirii temerilor și al umbrelor. La hotarul dintre ”realitate” și ”imaginație”, vom încerca să aflăm ce se află în spatele cărții artiștilor, a mediumurilor și a clarvăzătorilor.

Alături de Isabelle vom descoperi odată cu luna și povestea lui Victor: destinul unui pictor unic, artist, occultist, magician. Vom trece prin aventurile unei vieți în care se amestecă imaginarul poveștilor românești precum spiritismul, magia, durerile exilului, întâlnirea cu arta, pierderea unui ochi, întâlnirea cu suprarealiștii, războiul, dar mai ales forța incomensurabilă a creației și viața, în toată frumusețea ei.

Descoperiți cum Victor a explorat frontierele întunecate ale inspirației, pentru a crea o artă magică, într-un spectacol în care LUNA o să fie elementul principal.

Când are loc spectacolul?

11 Septembrie 2022, între orele 17:00 – 18:30, în sala Grigorescu, Grand Hotel Continental, Calea Victoriei 56, București

Detalii înscriere și participare

Înscrierile se fac la: mihaela@pandorrastyle.ro și sunt condiționate de semnarea contractului și achitarea integrală a taxei. Înscrierile vor fi luate în calcul în ordinea confirmării de plată a stagiului.

Data limită de înscriere este 25 August 2022, condiționată de achitarea integrală a taxei în același termen.

Modalități de plată

Costul atelierului este de 150 RON de persoană și se va realiza prin virament bancar. Participanții vor trebui să ia în calcul întârzierile bancare pentru ca suma să fie disponibilă efectiv la data prevăzută.

Plata acestei sume condiționează validarea înscrierii.

În cazul în care, din cauza unor motive personale, participanții doresc să se retragă de la curs ulterior achitării taxei, vor anunța acest lucru în scris la adresa de email mihaela@pandorrastyle.ro.

În cazul în care participantul dorește să se retragă de la stagiu după data de 01 Septembrie 2022, inclusiv în ziua stagiului, suma achitată nu poate fi restituită și va fi reținută integral de către organizator.

În situații excepționale (de exemplu boală gravă), se poate solicita restituirea integrală a taxei, condiționat de prezentarea de documente în sprijinul cererii. Organizatorul este îndreptățit să decidă unilateral de la caz la caz dacă suma se restituie participantului.

Prin transmiterea pe e-mail la mihaela@pandorrastyle.ro a solicitării de înscriere participanții confirmă că au luat la cunoștință condițiile de participare așa cum sunt ele prezentate mai sus.

Pachete de Participare Speciale

Dacă doriți să participați la toate evenimentele organizate alături de Isabelle Nadolny în perioada 10 – 11 Septembrie 2022, vă punem la dispoziție două pachete speciale:

Pachet Tarot 2 în 1 – Istorie, Povești

Cursul „Istoria Tarotului” și Cursul „Tarotul și Povești”

Costul pachetului este de 480 RON de persoană și se va realiza prin virament bancar. Participanții vor trebui să ia în calcul întârzierile bancare pentru ca suma să fie disponibilă efectiv la data prevăzută.

Data limită de înscriere este 25 August 2022, condiționată de achitarea integrală a taxei în același termen.

În cazul în care participantul dorește să se retragă, se aplică condițiile de retragere prezentate mai sus.

Pachet Tarot All Inclusive – Istorie, Povești, Tiraje și Povestea Arcanului Luna

Cursul „Istoria Tarotului”, Cursul „Tarotul și Povești”, Atelier „Tiraje IstoriceSpectacolul ” Poveștile Arcanelor”: Luna

Costul pachetului este de 850 RON de persoană și se va realiza prin virament bancar. Participanții vor trebui să ia în calcul întârzierile bancare pentru ca suma să fie disponibilă efectiv la data prevăzută.

Data limită de înscriere este 25 August 2022, condiționată de achitarea integrală a taxei în același termen.

Număr maxim pachete disponibile – 15

Disponibilitatea pachetului este condiționată de înscrierea și confirmarea cronologică la Atelierul „Tiraje Istorice”

În cazul în care participantul dorește să se retragă, se aplică condițiile de retragere prezentate mai sus.

Cei care participă la oricare din evenimentele organizate alături de Isabelle Nadolny și care doresc să se înscrie la modulele de Inițiere în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale și Tarotul de Marsilia susținut de către Monica Măgureanu, Coach Sistemic, Consilier de Dezvoltare Personală, Practician și Formator agreat de Școala Internațională Georges Colleuil în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale, beneficiază de un discount de 20% din prețul cursului.

Organizatorul Spectacolului:

Pandorra Dreams SRL, CUI: 34149113, J23/3824/2020, Balotesti, str. Viselor nr. 1, Vila 64, jud. Ilfov

Informații la:

Inscriere


     

    Go to Top